Sibiu: Spitalul de Pneumoftiziologie organizează campania „Mere contra țigări”

0
514

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează și în acest an acțiunea tradițională „Mere contra țigări”, parte a Campaniei antifumat care se desfășoară în perioada 20 mai – 5 iunie. Evenimentul este programat pentru vineri, 30 mai, începând cu ora 13:30, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu.

Personalul medical al spitalului, împreună cu voluntari de la Asociația Crucea Roșie și Organizația Tinerilor Sibiu (OTS), vor oferi trecătorilor zeci de kilograme de mere în schimbul țigărilor. Țigările adunate vor fi incendiate simbolic pentru a celebra renunțarea la fumat.

„Ne bucurăm că mesajul echipelor noastre medicale, pe linie antifumat, este consolidat prin implicarea mai multor organizații care activează în Sibiu, pentru că în cadrul campaniei ne adresăm unui public cât mai larg. Prin această colaborare deosebită pe care reușim să o avem cu instituțiile partenere, cei care au de câștigat sunt cetățenii, aceștia fiind îndemnați să adopte un stil de viață cât mai sănătos, fără a fi afectați de efectele nocive pe care le produce consumul de tutun”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

De peste 20 de ani, în Sibiu se marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Fumatului, iar de aproape un deceniu, Crucea Roșie organizează acest marș antifumat. „Această colaborare ne bucură nespus, deoarece face mesajul nostru mult mai puternic. Vom fi prezenți și anul acesta cu voluntarii noștri și cu coșuri cu mere pentru a spune NU FUMATULUI!”, a transmis Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu.

Voluntarii Organizației Tinerilor Sibiu (OTS) vor mărșălui și ei pe bulevardul Nicolae Bălcescu pentru a susține campania antifumat. „Cu o floare nu se face primăvară – și nici cu un măr nu se stinge o dependență. Dar primăvara tot începe cu o floare. Iar schimbarea tot începe cu un gest. De aceea, vineri, voluntarii noștri vor fi acolo: ca să arătăm că ne pasă. Știm că o viață fără tutun nu e doar posibilă, ci și mai bună”, a spus Alina Prichici, președinta OTS.

Campania antifumat a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu include și alte activități, precum consilierea antifumat pentru elevi și sportivi, spirometrii gratuite în spații publice, iar pe 3 iunie, la Facultatea de Medicină Sibiu, va avea loc conferința „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”, susținută de medici sibieni renumiți. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

Articolul precedentOradea: O nouă prelevare multiorgan la Spitalul Județean, anunță ANT
Articolul următorEchipamente de peste 40 milioane lei pentru blocul operator al Spitalului Județean Slobozia