Sfaturi pentru evitarea îmbolnăvirii de COVID-19 în timpul concediilor

0
559

Sezonul cald a venit nu doar cu o creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19, ci și cu o dorință a populației de a se bucura de vacanțe și concedii. Însă nu trebuie scăpat din vedere că încă suntem în plină pandemie și că trebuie să ținem cont de câteva măsuri de protecție. Prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a făcut câteva clarificări cu privire la acest aspect.

”Din evoluția în timp a acestui fenomen este de subliniat faptul că în absența unor măsuri farmacologice, respectiv existența unei terapii țintite sau existența unui preparat vaccinal, măsurile non-farmacologice trebuie respectate. Astfel, trebuie adoptată o atitudine responsabilă de respectare a regulilor de bază, respectiv evitarea aglomerațiilor, evitarea contactului cu persoane care pot să aibă statut de asimptomatic dar pozitiv, purtarea măștii și măsurile de igienă care sunt obligatorii. Perioada aceasta a anului ne stimulează să ne deplasăm, să ne dorim să mergem în vacanță, în diverse locații, dar trebuie ținut cont că suntem încă într-o perioadă de risc iar evitarea aglomerațiilor, evitarea contactului cu persoanele care nu poartă mască sau contactele de lungă durată în spații închise trebuie limitate”, a declarat într-un interviu acordat Sanatatea.TV și www.RoHealthReview.ro prof. dr. Doina Azoicăi.

Medicul epidemiolog a mai atenționat și asupra faptului că în perioada vacanței trebuie evitate deplasările în zonele confirmate cu o circulație intensă a virusului și cu un număr mare de cazuri.

Articolul precedentLegea carantinării și izolării a trecut de Senat
Articolul următorArafat: Problema COVID-19 este una complexă fiind necesară conlucrarea de la autorități, la fiecare individ