Lumea trebuie să se pregătească de eventualitatea ca noul coronavirus să rămână „printre noi” multă vreme în pofida vaccinurilor, a avertizat, vineri, directoarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), făcând apel la păstrarea pentru moment a restricţiilor din Europa, relatează AFP.

„Acum pare să fie mai probabil să rămână” decât să dispară, a declarat Andrea Ammon, şefa ECDC. „Pare foarte bine adaptat la oameni. Deci trebuie să ne pregătim pentru eventualitatea ca el să rămână printre noi”, a adăugat ea.

„Nu ar fi primul virus care rămâne printre noi pentru totdeauna, deci nu este o caracteristică neobişnuită pentru un virus”, a mai spus şefa agenţiei sanitare europene cu sediul la Stockholm.

Dacă vaccinurile permit reducerea foarte drastică a riscului de a contracta COVID-19, oamenii de ştiinţă nu ştiu încă dacă ele împiedică şi transmiterea virusului sau în ce măsură.

Cât va dura până se va şti mai clar dacă vaccinurile opresc transmiterea virusului?

Potrivit şefei ECDC vor fi necesare „câteva luni”, pentru a ști clar daca vaccinurile opresc transmiterea COVID-19.

„Se efectuează studii dar este necesar un volum mai mare de oameni vaccinaţi pentru a putea înţelege”, a precizat Andrea Ammon.

Variantele, în special cele sud-africană şi braziliană, complică datele problemei, întrucât există suspiciuni că ar putea slăbi eficacitatea vaccinului.

„Întrebarea este ce implică asta pentru eficacitatea vaccinului”, a subliniat Andrea Ammon, dând exemplul gripei sezoniere, care obligă la adaptarea vaccinurilor în fiecare an.

„Este posibil ca acelaşi lucru să se întâmple, sau ca la un moment dat virusul să se stabilizeze şi ca noi să putem utiliza un vaccin pentru o lungă perioadă”, a declarat ea pentru France Presse prin videoconferinţă.

Apel la ţările UE să-şi menţină restricţiile în vigoare

În plus, directoarea ECDC a făcut apel la ţările UE să-şi menţină restricţiile în vigoare în prezent, în pofida unei scăderi a numărului de cazuri în majoritatea statelor europene.

„Este încă un tablou contrastant (…) Nu suntem încă la finalul problemelor noastre”, a afirmat ea, atrăgând atenţia asupra faptului că toate statele UE – cu excepţia Finlandei – se află încă într-o situaţie epidemiologică „serioasă”, potrivit criteriilor ECDC.

„Toată lumea s-a săturat de măsuri, dar când alergi o probă de fond (…) trebuie să parcurgi şi ultimii kilometri”, a pledat ea.

Numărul de noi cazuri cotidiene în întreaga Europă se apropie în prezent de 150.000, faţă de circa 250.000 în urmă cu o lună, potrivit datelor oficiale compilate de AFP.

Orice relaxare a măsurilor trebuie să se facă într-un mod „progresiv” şi „numai atunci când observaţi că numărul de cazuri rămâne stabil sau scade puteţi trece la o nouă etapă”, a recomandat ea.

Confruntată cu o penurie de vaccinuri agravată de întârzierile livrărilor, Uniunea Europeană a avut un demaraj dificil al campaniei sale de vaccinare începută la sfârşitul lui decembrie.

Potrivit ultimei centralizări a datelor oficiale de vineri, numai 3% din populaţia UE a primit cel puţin o doză, iar 1,4% pe amândouă, cu un total de 20 de milioane de doze administrate.

Comisia Europeană, criticată pentru modul în care a gestionat vaccinarea, şi-a fixat ca obiectiv să inoculeze 70% din populaţia adultă „până la sfârşitul verii”.

„Toată lumea vrea acest lucru, toate eforturile merg în această direcţie”, a răspuns Andrea Ammon, întrebată fiind dacă acest obiectiv i se pare realizabil.