Șef lucr. dr. Beatrice Mahler: Fumatul pasiv, responsabil pentru moartea a 1,2 milioane de oameni la nivel global anual, pe lângă bolile cardiovasculare şi respiratorii

0
107

Fumatul pasiv este responsabil pentru moartea prematură a 1,2 milioane de oameni la nivel global în fiecare an, pe lângă bolile cardiovasculare şi respiratorii, transmite Șef lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. „În România anului 2022, 25,5% din locuitori sunt fumători, o medie obţinută din cei 35,2% bărbaţi şi 15,8% femei”, precizează Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

„Ziua Mondială fără Tutun 2022 este una din cele 7 zile ale Săptămânii Verzi Europene 2022, suprapunere deloc întâmplătoare, pentru că fumul de ţigară este unul din principalii poluanţi indoor, acolo unde fumatul este practicat în interior, deoarece acesta eliberează substanţe toxice în aer, crescând riscul de expunere a persoanelor nefumătoare. Fumatul pasiv este responsabil pentru moartea prematură a 1,2 milioane de oameni la nivel global în fiecare an, pe lângă bolile cardiovasculare şi respiratorii”, precizează Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Potrivit managerului Institutului „Marius Nasta”, producţia de tutun contribuie cu aproape 84 de milioane de tone metrice de emisii de CO2 echivalent anual, ceea ce reprezintă echivalentul a 280.000 de rachete care se lansează în spaţiul cosmic.

De asemenea, fumul de tutun contribuie la niveluri mai ridicate de poluare a aerului şi conţine trei tipuri de gaze cu efect de seră: dioxid de carbon, metan şi oxizi de azot, care poluează mediul interior şi exterior.

„Ţigările electronice, în general, reprezintă deja o problemă extrem de serioasă, resturile de la cartuşe şi baterii reprezintă o preocupare majoră pentru mediu, deoarece sunt alcătuite din materiale care nu sunt biodegradabile, cum ar fi bobinele metalice, plasticul, atomizatoarele, bateriile şi cipurile de microcontroler”, afirmă managerul Institutului „Marius Nasta”.

Șef lucr. dr. Beatrice Mahler subliniază că tutunul este nociv nu doar pentru cei care îl consumă, ci şi pentru producătorii de tutun. Astfel, un fermier de tutun care plantează, cultivă şi recoltează tutun „poate absorbi” atâta nicotină pe zi cât se găseşte în 50 de ţigări.

„Boala tutunului verde (GTS) este o formă de intoxicaţie cu nicotină care apare la aproximativ 1 din 4 fermieri. Iar planta de tutun în sine distruge solul în care este plantată pentru zeci de ani, prin deşertificarea specifică zonelor în care este plantat tutunul ca urmare a utilizării resurselor minerale din sol”, explică Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Managerul Institutului „Marius Nasta” subliniază că în Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat din Institutul „Marius Nasta”, coordonat de dr. Luiza Iorga cu resurse obţinute prin Programul „STOP – Fumat”, sunt consiliate persoane care vor să renunţe la fumat.

„Specific perioadei pandemice, ca şi în alte paliere ale sistemului de sănătate, numărul persoanelor care solicită asistenţă în vederea renunţării la fumat. deşi a suferit o scădere considerabilă în anul 2020, ultimele 12 luni aduc un trend ascendent intenţiei de renunţare la fumat, cu un număr de 246 de persoane, din care 162 au reuşit să renunţe la fumat prin consiliere şi plasturi, medicaţia specifică neputând fi adusă în acest moment în ţară”, explică Șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Articolul precedent31 mai, Ziua Mondială Fără Tutun
Articolul următorOMS: Pe lângă impactul dăunător asupra sănătăţii, fumatul distruge pădurile şi contribuie la încălzirea globală