Oamenii de știință germani intenționează să echipeze 4.000 de fani ai muzicii pop cu dispozitive de urmărire și sticle de dezinfectant fluorescent pentru a obține o imagine mai clară a modului în care Covid-19 ar putea fi împiedicat să se răspândească la concerte interioare mari, potrivit The Guardian.

Întrucât marile adunările culturale din întreaga lume rămân în așteptare pentru viitor, cercetătorii din estul Germaniei recrutează voluntari pentru un „experiment de coronavirus”, realizat cu Tim Bendzko, cântăreț și compozitor. Experimentul va avea loc pe un stadion interior din orașul Leipzig, pe 22 august.

Participanții, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, vor purta dispozitive de tip „urmăritor de contacte” de dimensiuni potrivite, pe lanțurile din jurul gâtului lor, care transmit un semnal la intervale de cinci secunde și colectează date despre mișcările fiecărei persoane și apropierea de ceilalți membri din public.

Participanților li se va cere să se dezinfecteze de mâini cu ajutorul unei substanțe fluorescente, concepută pentru a nu adăuga doar un strat de protecție, ci să le permită oamenilor de știință să vadă locul cu lumini UV după concert, pentru a identifica suprafețele de transmitere a virusului.

De asemenea, vaporii de la o mașină de ceață vor ajuta la vizualizarea posibilei răspândiri a coronavirusului prin aerosoli, pe care oamenii de știință vor încerca să o prezică prin intermediul modelelor generate de computer înainte de eveniment.

Costul de 990.000 de euro al proiectului Restart-19 va fi asumat între statele federale din Saxonia și Saxonia-Anhalt.

Organizatorii proiectului spun că obiectivul este „identificarea unui cadru” pentru modul în care s-ar putea organiza evenimente culturale și sportive mai mari, după 30 septembrie, „fără a prezenta un pericol pentru populație”.