Sanitas, despre creșterea vârstei de pensionare pentru medici de la 65 la 67 de ani

0
962

Reprezentanții Federației Sanitas susțin că majorarea vârstei de pensionare pentru medici de la 65 la 67 de ani, prevăzută în proiectul de modificarea Legii 95/2006, este prima dovadă a faptului că, treptat, se pregătește creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile de salariați.

„Este prima dovadă a faptului că, treptat, se pregătește creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile de salariați.În ceea ce îi privește pe medici, există câteva aspecte care trebuie avute în vedere înainte de a se lua o decizie radicală și anume:
– Vor fi medicii care își desfășoară activitatea în specialități foarte grele (ATI, medicină de urgență, chirurgie, psihiatrie, etc.), cu încărcătură fizică și psihică foarte mare, capabili să muncească până la 67 de ani?
– Vor putea aceștia să facă suficiente gărzi pentru a asigura continuitatea activității medicale până la 67 de ani?
– Se are în vedere reglementarea unei vârste până la care gărzile să fie obligatorii după care acestea să fie o opțiune personală a medicilor?

Așteptările reale ale medicilor sunt ca vârsta lor de pensionare să scadă prin recunoașterea CIM-urilor cu timp parțial de lucru, ca vechime în muncă. În opinia noastră, desfășurarea activității peste limita standard de vârstă trebuie să rămână o opțiune personală!”, au afirmat reprezentanții Federației Sanitas.

 

Articolul precedentGheorghiță: Ne apropiem de 50% imunitate colectivă la COVID-19
Articolul următorINSP: Peste 2.000 de cazuri cu variante care determină îngrijorare, dintre care aproape 1.700 cu Alpha