SANITAS cere exceptarea întregului sistem sanitar de la reducerea de 10% a cheltuielilor de personal din OUG 7/2026

0
64

Federația SANITAS din România cere ca întregul sistem public de sănătate să fie exceptat de la reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal stabilită prin O.U.G. nr. 7/2026, argumentând că actualele prevederi sunt insuficiente și generează tratamente inegale între diverse categorii de angajați din domeniu.

Reprezentanții Federația SANITAS din România au avut, la data de 21 aprilie, o întâlnire cu Avocatul Poporului, Renate Weber, în cadrul căreia au prezentat argumente privind necesitatea modificării actului normativ. În urma discuțiilor, Avocatul Poporului a promis sprijin pentru demersurile de modificare a O.U.G. nr. 7/2026.

SANITAS a subliniat că exceptarea de la prevederile ordonanței doar a spitalelor și serviciilor de ambulanță reprezintă „doar o jumătate de măsură” și a solicitat extinderea măsurii la toate unitățile sanitare. De asemenea, organizația a arătat că „toți salariații din sistemul sanitar trebuie tratați echitabil”.

În cadrul întâlnirii, sindicaliștii au ridicat și problema posibilei neconstituționalități a unor prevederi din O.U.G. nr. 7/2026, apreciind că acestea ar putea afecta stabilitatea sistemului de sănătate.

„Sprijinul declarat al Avocatului Poporului reprezintă un pas important în apărarea drepturilor angajaților din sănătate și în menținerea unui sistem funcțional pentru pacienți”, au transmis reprezentanții SANITAS.

Federația a precizat că va continua dialogul instituțional și demersurile necesare pentru aplicarea corectă și echitabilă a măsurilor la nivelul întregului sistem sanitar.

Articolul precedentFost director din sistemul de sănătate publică din Brașov, trimis în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare și foloase necuvenite