Primul lot al vaccinului Sputnik V, realizat de Rusia pentru a preveni infecţia COVID-19, a depăşit 15.000 de doze, a informat luni serviciul de presă al companii farmaceutice Binnopharm, citat de EFE.

Sâmbăta trecută s-a anunţat intrarea în producţie în serie a vaccinului, fără a fi precizată cantitatea, însă luni s-a informat că „primul lot industrial al acestui vaccin este de 15.500 de doze”, potrivit agenţiei TASS.

Rusia a anunţat, de asemenea, că lansarea campaniei de vaccinare masivă împotriva COVID-19 va avea loc peste o lună.

Alexandr Ginzburg, directorul Centrului de Microbiologie şi Epidemiologie Gamalei, care a dezvoltat primul vaccin înregistrat în ţară împotriva acestei boli, a declarat că în decurs de şapte sau zece zile vor începe studiile ulterioare înregistrării produsului, în care vor fi vaccinate zeci de mii de persoane.

Ginzburg a precizat că studiile vor dura între 4 şi 6 luni, ceea ce nu va fi un impediment pentru a începe deja vaccinarea în masă a populaţiei, vaccinare care va fi voluntară, potrivit autorităţilor, relatează Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie privind eficacitatea şi siguranţa. Unii cercetători se tem că Rusia ar putea pune prestigiul naţional în faţa siguranţei.

Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (produse de Pfizer şi Moderna), iar al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiectul vaccinului rusesc, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru pieţele externe va avea denumirea ‘Sputnik V’, nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită, şi începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie, imediat ce va fi încheiată faza a treia a testelor clinice.