Ministerul rus al Sănătăţii a anunţat sâmbătă că au fost produse primele doze din vaccinul împotriva coronavirusului înregistrat în Rusia, transmite agenţia Interfax.

”A fost produsă prima cantitate din vaccinul realizat de Centrul de Microbiologie şi Epidemiologie Gamalei al Ministerului Sănătăţii din Rusia”, afirmă acesta din urmă într-un comunicat.

Directorul Centrului Gamalei, Alexandr Ginzburg, a declarat anterior că în decembrie sau ianuarie capacitatea de producţie a vaccinului rusesc va fi de circa cinci milioane de doze lunar, iar în decurs de un an va putea fi acoperit întregul necesar, relatează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia este prima ţară din lume care a autorizat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de teste clinice pe oameni, deşi faza a treia a testelor clinice urmează să se desfăşoare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie privind eficacitatea şi siguranţa. Unii cercetători se tem că Rusia ar putea pune prestigiul naţional în faţa siguranţei.

Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiectul vaccinului rusesc, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru pieţele externe va avea denumirea ‘Sputnik V’, nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită, şi începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie, imediat ce va fi încheiată faza a treia a testelor clinice.