România, reprezentată la de-a 7-a Conferință de Educație a Asociației Europene a Moașelor

0
1154
Foto: Asociatia Moaselor Independente

Asociația Moașelor Independente (AMI) anunță vești importante pentru consolidarea profesiei de moașă și creșterea calității îngrijirilor și siguranței pentru femei.

Reprezentanți din 27 țări europene au lucrat, în cadrul celei de-a 7-a Conferință de Educație a Asociației Europene a Moașelor (European Midwives Association – EMA), pentru a elabora rezoluții care să pledeze pentru politici mai bune pentru moașe în toate statele comunitare în Parlamentul European.

Din România, dr. Melania Tudose, vicepreședintă EMA, a fost membră în comitetul de organizare, în comitetul științific și moderatoare în cadrul Conferinței care s-a desfășurat la Atena, Grecia, și care a reunit 1.250 de participanți (450 fizic și 800 online): „În calitate de speaker, a susținut prezentarea legată de similitudini în educația, reglementarea și practica moașelor în Europa. De asemenea, în calitate de președintă a Asociației Moașelor Independente, a făcut parte din Grupul de lucru pentru consultanță tehnică privind construirea unui curriculum universitar european pentru intrarea directă în profesia de moașă la nivel de licență” – se precizează într-o informare AMI.
„Am lucrat împreună pentru a identifica toate problemele cu care se confruntă moașele din punct de vedere al reglementării, practicii autonome și educației și am colaborat reprezentați din 27 de țări europene pentru elaborarea a 3 rezoluții necesare pentru o schimbare rapidă și eficientă la nivel european în favoarea profesiei de moașă.
Aceste rezoluții vor fi înaintate Parlamentului European, care s-a arătat deschis să colaboreze cu EMA pentru sprijinirea autonomiei profesionale a moașelor, creșterea calității îngrijirilor și a siguranței în sănătatea reproductivă, libertatea de mișcare, mobilitatea forței de muncă și actualizarea Directivei Europene privind recunoașterea calificărilor profesionale, astfel încât să se asigure protejarea drepturile moașelor și ale persoanelor pe care le deservesc” – a declarat dr. Melania Tudose, potrivit informării AMI.
Articolul precedentVrei să fii instructor de prim-ajutor? Crucea Roșie caută voluntari
Articolul următorPrima linie de asistență telefonică din România dedicată tinerilor și adolescenților pentru sănătatea sexuală, reproductivă și combaterea violenței de gen, lansată de Asociația Moașelor Independente