România a ajuns la 20.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

0
455

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare, au fost înregistrate alte 145 noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.910 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1.345 de persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.120 de persoane. Alte 96.398 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 511.295 de teste.

Totodată, luni, 70 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19, respectiv 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați, respectiv 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Articolul precedentStudiu: Noul coronavirus s-ar fi putut răspândi în China încă din luna august a anului 2019
Articolul următorRisc crescut de apariţie a tulburărilor cognitive din cauza hipertensiunii arteriale