Restricții reintroduse în Croația din 24 august pentru cel puțin 14 zile

0
518

Croaţia a anunţat sâmbătă că va reintroduce unele restricţii pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus.

Autorităţile de la Zagreb au raportat încă 306 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. În prezent în Croaţia sunt 2.052 de cazuri active ale acestei infecţii, iar 6.868 de persoane se află la izolare.

În vederea scăderii numărului de noi infectări, guvernul croat a impus o serie de măsuri care vor intra în vigoare luni, 24 august, pentru cel puţin 14 zile, informează dpa, citată de Agerpres.

Cafenelele şi barurile vor putea primi clienţi doar în spaţii deschise, la nunţi şi înmormântări vor putea participa cel mult 50 de persoane, iar la alte evenimente private cel mult 20 de oameni.

Postul de radio şi televiziune public croat HRT a relatat anterior că turiştii din ţările care au declarat Croaţia ‘nesigură’ îşi strâng bagajele pentru a evita carantina la revenirea în statele de origine şi că au fost anulate numeroase rezervări la hoteluri.

Turismul este sectorul cel mai important din economia Croaţiei, contribuind cu peste 20% la venitul naţional al ţării.

Articolul precedentRomânia este într-o perioadă de stabilizare în evoluţia epidemiei de COVID-19, potrivit lui Nelu Tătaru
Articolul următorEXCLUSIV SNMF: Ar fi bine ca vaccinarea antigripală să fie gratuită în populația școlară