Remdesivir a primit autorizație de punere pe piață de la Comisia Europeană

0
553

Comisia Europeană a acordat, vineri, o autorizație condiționată de punere pe piață pentru medicamentul Remdesivir, acesta devenind astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19.

Această autorizație, acordată în cadrul unei proceduri accelerate, vine recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), urmată de o aprobarea statelor membre, arată un comunicat de presă al Comisiei.

Protecția sănătății publice este o prioritate esențială a CE și, ca atare, datele despre Remdesivir au fost evaluate într-un interval de timp excepțional de scurt, printr-o procedură de revizuire continuă, o abordare utilizată de EMA în situațiile de urgență de sănătate publică pentru a evalua datele pe măsură ce acestea devin disponibile. Procedura a permis acordarea rapidă a autorizației în contextul crizei coronavirusului, în termen de o săptămână după recomandarea EMA, comparativ cu cele 67 de zile obișnuite.

„Autorizarea de astăzi a unui prim medicament pentru tratarea COVID-19 este un pas important înainte în lupta împotriva acestui virus. Acordăm această autorizație la mai puțin de o lună de la depunerea cererii, arătând clar determinarea UE de a răspunde rapid ori de câte ori sunt disponibile noi tratamente. Nu vom precupeți niciun efort în demersurile noastre de a asigura tratamente eficiente sau vaccin împotriva coronavirusului”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

Remdesivir are în prezent autorizație de introducere pe piață condiționată, unul dintre mecanismele de reglementare ale UE create pentru a facilita accesul timpuriu la medicamente care îndeplinesc o necesitate medicală nesatisfăcută, inclusiv cele pentru situații de urgență, ca răspuns la amenințările de sănătate publică, cum ar fi actuala pandemie.

Articolul precedentCele mai căutate specializări pentru consultațiile acordate pe platforma online a ASSMB
Articolul următorActivitatea bazei de tratament a SJU Arad a fost oprită după ce subsolul a fost inundat