Reglementarea ”dreptului de a fi uitat” al supravieţuitorului de cancer, proiect adoptat de Senat. Ce presupune

0
391

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003, în vederea reglementării „dreptului de a fi uitat” al supravieţuitorului de cancer. Astfel, supraviețuitorii de cancer vor avea dreptul de a nu furniza asigurătorilor informații despre faptul că au avut o boală oncologică, dacă au trecut 7 ani de la încheierea protocolului oncologic.

Prin acest proiect, se preconizează ca „în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de şapte ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de 18 ani, termenul este de cinci ani de la data încheierii protocolului oncologic”, potrivit raportului comun favorabil, întocmit de comisiile pentru sănătate şi pentru drepturile omului”, potrivit Agerpres.

Complementar, în vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări aceste informaţii şi documente, nerespectarea acestui drept atrăgând după sine răspunderea civilă, conform prevederilor legale, conform unui amendament admis, propus de senatorul Nicoleta Pauliuc, inițiatorul proiectului.

În expunerea de motive se mai precizează că „distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie dreptul în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare. Nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a dreptului de a fi uitat atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale”.

Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articolul precedentCâte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în ultima săptămână
Articolul următorInstitutul Clinic Fundeni: Starea fetiţei transplantate hepatic este critică