Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education (WFME), document prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă.

„Crăciunul a venit anul acesta cu o veste minunată: Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Cred că suntem singura universitate de medicină românească care a reuşit să obţină acreditare instituţională internaţională (pentru toate programele de studiu) conform standardelor WFME. Este un demers important atât pentru imaginea Universităţii, cât şi pentru recunoaşterea mondială a diplomelor studenţilor noştri, în principal, recunoaşterea diplomelor în Israel (ţară din care provin aproximativ 500 de studenţi) şi în Statele Unite ale Americii”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Decizia vine în urma vizitei de acreditare a Comisiei Independent Agency for Accreditation and Rating – IAAR, abilitată WFME, desfăşurată în perioada 4 – 7 noiembrie.

„Evaluarea a fost foarte riguroasă, standardele impuse sunt de un nivel ridicat şi organizarea vizitei externe de acreditare, cu un program foarte dens, a constituit o adevărată provocare pentru noi. Este meritul întregii comunităţi a Universităţii noastre şi aş vrea să le mulţumesc pentru mobilizarea şi efortul colectiv care au adus reuşita în acest demers”, a precizat rectorul UMF Iaşi.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în prezent, există peste 500 de studenţi din Israel înmatriculaţi la studii de licenţă, aproximativ 20% din întregul număr de studenţi străini, mai arată sursa citată.

Acreditarea WFME este certificarea adecvării programelor de educaţie medicală şi a competenţei şcolilor medicale în furnizarea de educaţie medicală, precizează prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.