Record stabilit de medicii din Capitală: „Posibil cea mai voluminoasă tumoră de acest gen rezecată cu succes până în prezent”

0
1854
Foto: SUUB
Operație reușită realizată de specialiștii Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB): un pacient de 54 ani cu o tumoră pleurală fibroasă solitară gigant se află „în stare foarte bună” datorită unei intervenții medicale care a durat aproape zece ore.
Consultând atât literatura de specialitate cât și articole internaționale publicate de colegii chirurgi, cu o dimensiune de aproximativ 38x20x20cm, se pare că este vorba despre una din cele mai mari, posibil cea mai voluminoasă tumoră de acest gen rezecată cu succes până în prezent” – transmit reprezentanții SUUB.

Echipa medicală a reușit să scoată în întregime tumora și a salvat în jur de 80% din plămânul afectat

Fiind vorba despre un caz extrem de complex, cu o tumoră de dimensiuni gigante și risc anestezico-chirurgical foarte mare, a fost nevoie de o echipă multidisciplinară cu experiență, fiind vitală colaborarea strânsă între specialitățile medicale.
Înainte de operație, pacientul a avut nevoie de embolizarea (blocarea) vaselor principale care furnizau sânge tumorii.
Intervenția a durat în jur de 10 ore, la finalul cărora echipa medicală a reușit să scoată în întregime tumora și a salvat în jur de 80% din plămânul afectat, cele două scopuri principale ale procedurii fiind astfel atinse:
„Am decis să intervenim printr-o tehnică hibridă, parțial asistată video și am evitat abordul clasic printr-o incizie cu sacrificiu muscular mare. Intraoperator a fost nevoie și de transfuzii sangvine, subliniind importanța prezenței donatorilor de sânge. Dupa operație, pacientul a rămas în spital două săptămâni, din care una a fost petrecută în Secția de Terapie Intensivă unde a primit îngrijiri avansate. Dupa externare, a urmat o perioadă de exerciții respiratorii și recuperare fizică treptată” – menționează coordonatorul echipei operatorii, dr. Andrei Dobrea, medic primar Chirurgie Toracică.

Componența echipei operatorii

Foto: SUUB

Potrivit SUUB, la reevaluarea postoperatorie, pacientul reluase complet activitatea zilnică, inclusiv efort fizic uzual, iar capacitatea respiratorie a crescut până la 79% (creștere de aproape 50%).

Din echipa operatorie au făcut parte dr. Andrei Dobrea (medic primar Chirurgie Toracică), dr. Mihaela Agapie (medic primar ATI), dr. Alexandru Fleschiu (medic rezident Chirurgie Toracică).
Acestora li s-au alăturat colegii din echipa multidisciplinară: dr. Ileana Popescu (medic primar Cardiologie), dr. Alexandra Carp (medic primar Radiologie, specializare intervențională), dr. Adrian Gurzu (medic specialist Oncologie), dr. George Simion (medic primar Anatomie Patologică) si dr. Mihaela Simion (medic primar Pneumologie).

Date despre specificul afecțiunii

Potrivit echipei medicale, tumorile pleurale sunt de obicei maligne (>95%). Mai puțin de 5% sunt benigne, dar chiar și acestea au potențial de transformare malignă.
Tumorile fibroase solitare pleurale gigante sunt extrem de rare, cu relativ puține cazuri descrise în literatura internațională până în prezent.
„Pacientul de 54 de ani a fost trimis de catre medicul oncolog pentru tumora pleurală fibroasă solitară gigant, diagnosticată în alt spital; simptomele au debutat lent și au constat în principal în oboseală și tulburări de respirație. Din cauza dimensiunilor și a faptului că tumora s-a dezvoltat în interiorul unei cavități cu pereți duri (coastele), plămânul drept a devenit nefuncțional, iar inima a fost atât deplasată, cât și striviă de stern, cu implicații medicale majore. Capacitatea respiratorie ajunsese la 30% din valoarea normală și activitatea fizică devenise foarte dificilă” – relatează specialiștii.
Foto: SUUB
Articolul precedentȘase miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru acces mai ușor la servicii de diagnostic și tratament pentru pacienții cu cancer, AVC, politraumă și arși gravi
Articolul următorConferința „Expert Medical Forum – Sindromul Metabolic” reunește lideri de opinie din medicina românească