Respectarea măsurilor de autoizolare și igienă, luarea unor măsuri pentru întărirea sistemului imunitar și deținerea unui stoc de medicamente pentru a nu întrerupe terapia cronică. Acestea sunt principalele indicații pentru pacienții care suferă de afecțiuni endocrine, oferite de specialiștii Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, în condițiile pandemiei de COVID-19.

Dr. Cozma Ioana Anca, medic primar endocrinolog și coordonator al Compartimentului de Endocrinologie din cadrul SJUBM a realizat o listă a acestor recomandări de specialitate.

Iată care sunt acestea:

“ COVID-19 și patologiile endocrine
Indicațiile specialiștilor SJUBM pentru Bolile tiroidiene

  1. Respectați măsurile de autoizolare și igienă impuse de autorități

În funcție de disponibilitate și de programul impus de unitatea sanitară în care își desfășoară activitatea, multi medici vor fi capabili să ofere pacienților unele consultații la distanță (telefonice, apeluri video sau e-mail) în această perioadă. Este important ca pacienții cu tratament cronic, care se simt bine să, nu contacteze în mod nenecesar medicul în această perioadă.

Valabilitatea prescripțiilor de rețete pentru tratamentele cronice se prelungește automat, pe perioada stării de urgență. Dacă însă, apar simptome fără caracter de urgență, un contact la distanță cu medicul este indicat și în mai multe situații un set de analize, urmat de o consultație telefonică sau pe e-mail vor rezolva problema.
Dacă sunteți sfătuiți să mergeți la spital, purtați o mască facială.

  1. Luați măsuri pentru întărirea sistemului imunitar: dormiți suficient noaptea, miscați-vă cât de mult posibil, păstrați o dietă bogată în nutrienți și un aport de lichide suficient.
  2. Indicații patologii:
  • Boli tiroidiene- Tuturor pacienților cu afectiuni tiroidiene, recomandăm să continue să își administreze medicația cu strictețe, conform recomandărilor pentru a reduce riscul unui control inadecvat al bolii.
    – Riscul de tiroidita subacută dupa infecția cu COVID-19
    Tiroidita subacută este legată de o infecție virală în antecedentele recente și are o evoluție sezonieră, ce reflectă evoluția acestor viroze. Din categoria virusurilor implicate în etipatogenia tiroidei subacute fac parte virusurile gripale. Din epidemiile recente, tiroidita subacută nu a fost asociată semnificativ cu infecția H1N1 (câteva raportări de caz), dar acest aspect trebuie luat în calcul, în cazul COVID-19.

– Prezența unei afecțiuni tiroidiene autoimune nu înseamnă că pacientul afectat are o scădere a imunității

– Medicamentele folosite pentru tratamentul afecțiunilor tiroidiene nu au efect asupra sistemului imun, astfel că pacienții aflați sub tratament nu au sistem imunitar afectat.
– În hipertiroidie – pacienții tratați cu antitiroidiene nu au un risc crescut de infectare, în general (și în particular cu COVID-19) sau de a dezvolta o boală severă, agranulocitoză- scăderea marcată a numărului de globule albe din sânge este o reacție extrem de rară si nu este recomandat ca pacienții să întrerupă medicația cu antitiroidiene.

– Altă situație în care un pacient cu afecțiune tiroidiană poate avea un risc crescut de infectare este situația acelor pacienți cu oftalmopatie tiroidiană care sunt sub medicație ce supresează sistemul imun (cel mai frecvent corticoterapie în doze mari. Aceștia se încadrează în grupul pacienților cu risc crescut de infecție sau evoluție severă în cazul infecției cu COVID-19. Un consult medical la distanță (telefonic, videoconferință sau e-mail) este recomandat pentru a discuta cu medicul curant dacă, în funcție de severitatea afectării oculare, este sau nu indicată oprirea temporară a medicației.

– În hipotiroidism (tratamentul cu levotiroxină, terapia cu iod radioactiv sau chirurgia tiroidei pentru afectiuni tiroidiene benigne) nu există nici o dovadă că ar implica un risc crescut de infecții virale în general (implicit COVID-19). Dacă aceste tipuri de tratament radical (intervenție chirurgicală pentru boala benignă sau tratament cu iod radioactiv) erau deja planificate este de așteptat ca ele să trebuiască să fie amânate.

– Se recomandă ca pacientul să dețină un stoc de medicamente pentru a nu întrerupe terapia cronică „.