Rata de diabet s-a dublat la nivel mondial, potrivit unui studiu

0
277

Numarul bolnavilor de diabet s-a dublat la nivel mondial din 1980, ajungand la aproape 350 milioane de cazuri, potrivit revistei britanice The Lancet. Cercetatorii de la Colegiul Imperial din Londra si Universitatea din Harvard, SUA au analizat datele de la 2,7 milioane de persoane, la nivel mondial, folosind tehnicile statistice pentru a proiecta o cifra la nivel mondial. Numarul total al oamenilor cu orice forma de diabet – care poate fi fatala – a crescut de la 153 de milioane la 347 de milioane, potrivit BBC.

Autorii sustin ca este necesara o mai buna detectare a bolii dar si un tratament eficient care sa combata aceasta crestere masiva. Autorii au precizat ca 70% din crestere reprezinta o descurajare cu privire la durata de viata a unei persoane.

Majid Ezzati, de la Colegiul Imperial din Londra, a declarat ca „diabetul este o boala tot mai comuna peste tot in lume. Daca nu dezvoltam programe mai bune pentru detectarea oamenilor care prezinta un nivel de zahar ridicat in sange si instituim metode de ajutor pentru ca acestia sa-si poata controla greutatea, diabetul va continua sa se impuna ca o povara majora la nivelul sistemelor de sanatate de pretutindeni.”

Diabetul duce la controlul inadecvat al nivelului de zahar din sange ceea ce poate produce degradarea rinichilor si cauza, in cele din urma, orbirea. Diabetul poate fi responsabil si pentru bolile de inima si accidentul vascular cerebral.

Studiul a observat diabetul de tip 1 si 2. Cercetatorii cred ca cele mai multe cazuri au fost de diabet de tip 2, care este asociat indeaproape cu obezitatea si stilul de viata al unei persoane. Dintre tarile dezvoltate, cea mai mare prevalenta a bolii se inregistreaza in America. Rata de diabet este relativ scazuta in Europa Vestica.

Articolul precedentS-a dublat numarul pacientilor cu diabet la nivel mondial
Articolul următorSe inteteste migrarea catre sistemul sanitar privat