Raportul privind măsurile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, prezentat de premier în Parlament

0
497
Foto: Facebook Guvernul României

Premierul Ludovic Orban va prezenta, miercuri, în Parlament, raportul privind măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, în şedinţa comună, începând cu ora 13.00, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite.

În 27 iulie, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-au trimis premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care îi cereau să prezinte un raport, care să fie dezbătut cu prioritate, cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi pentru organizarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru administraţia publică locală, dar şi pentru deschiderea noului an şcolar.

Articolul precedentMăștile chirurgicale au cea mai mare eficiență, bandanele doar 50%, potrivit unui studiu
Articolul următorMedic specialist ATI: Nu este decât o mare iluzie că există spitale nonCOVID și spitale COVID