Rafila: CNAS a pus la punct un sistem de identificare şi de alocare a unui cod unic pentru refugiații din Ucraina

0
309

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a pus la punct pentru persoanele refugiate din Ucraina un sistem de identificare şi de alocare a unui cod unic, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„CNAS a pus la punct un sistem de identificare şi de alocare a unui cod unic, bazat pe datele paşapoartelor, data şi locul naşterii al fiecărei persoane, un cod unic care va fi folosit pentru evidenţierea serviciilor medicale ce sunt efectuate pentru aceste persoane, încât ele să beneficieze de întreaga gamă de servicii, inclusiv de accesul în programele de sănătate, ca pacienţii din România”, a explicat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătății a precizat că 75 de persoane din Ucraina sunt internate în unităţile medicale din România.

„Este o situaţie din ultima săptămână, în intervalul 9 – 15 martie. Numărul de persoane internate în spital nu depăşeşte 100. Deci 75 de persoane sunt internate în spital astăzi. În ceea ce priveşte solicitările de asistenţă medicală către staţiile judeţene de ambulanţă şi ele sunt în aceeaşi limită, în jur de 100 de solicitări înregistrate zilnic. O parte dintre persoane s-au deplasat şi cu mijloace proprii la unităţile sanitare, dar cifrele nu pun niciun fel de problemă în ceea ce priveşte acordarea de asistenţă medicală”, a afirmat Alexandru Rafila.

În ceea ce priveşte numărul de paturi alocate pe judeţe pentru persoanele rănite sau refugiaţi care au diferite afecţiuni ce necesită intervenţii chirurgicale, ministrul Sănătăţii a precizat că sunt 3.300 de paturi disponibile.

„Am adăugat la cifra pe care am prezentat-o săptămâna trecută ca urmare a intervenţiei la nivelul Comisiei de chirurgie plastică a Ministerului Sănătăţii şi 151 de locuri de chirurgie plastică. Unităţile sanitare şi specialiştii de acolo tratează pacienţii care au nevoie de intervenţii chirurgicale. România, până în acest moment, nu are probleme în acordarea asistenţei medicale acestor refugiaţi”, a explicat Alexandru Rafila.

Conform ministrului Sănătăţii, câteva sute de persoane din Ucraina au fost testate şi vaccinate împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2.

„În ceea ce priveşte testarea şi vaccinarea sunt cifre modeste, sunt de ordinul sutelor persoanele care au fost testate împotriva infecţiei cu noul coronavirus şi cele care au fost vaccinate. Nu sunt cifre mari”, a precizat ministrul Sănătății.

Articolul precedentCâte cazuri COVID-19 cu varianta Omicron au fost confirmate în ultima săptămână în România. Datele INSP
Articolul următorCâte pastile de iodură de potasiu din cele 30 de milioane contractate au fost deja produse