Raed Arafat: Lockdown cum a fost înainte nu se preconizează

0
628

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat marți că în acest moment în România nu se preconizează un lockdown cum a fost cel precedent.

Potrivit acestuia, măsurile se vor lua la nivel zonal, în funcție de rata de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2.

”Lockdown cum a fost înainte nu se preconizează, pentru că avem alte mijloace și alte posibilități. Noi oricum nu am fost într-un lockdown total, în care să spunem că am închis țara cum s-a întâmplat în alte state. Am avut poate o situație mai serioasă la începutul pandemiei, în primele două luni, dar după asta noi am mers pe incidențe, pe măsuri mai mult locale sau zonale, nu pe măsuri generale, naționale, cu mici excepții. Acest lucru cred că va fi, din nou, abordarea noastră mai departe. Hotărârea de Guvern care este valabilă și care urmează să fie prelungită pentru prelungirea stării de alertă prevede și incidențele de 2 la mie, de 3 la mie și spune clar ce întâmplă, când ne întoarcem la situația de dinainte de 1 august, când ne întoarcem la situația de 1 iunie. Sunt măsuri care vor fi luate pe zone. Dacă într-o zonă ajungem la o anumită incidență care prevede să se limiteze accesul în unele zone, atunci se va aplica această măsură. Dar coroborată și cu ce avem acum la îndemână”, a declarat Raed Arafat în cadrul unei conferințe de presă de marți de la Ministerul Sănătății.

Articolul precedentToate paturile ATI COVID de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” sunt ocupate
Articolul următorArafat, despre restricțiile pentru persoanele nevaccinate