Raed Arafat, despre valul cinci al pandemiei COVID-19: Este posibil

0
121

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, vineri, că un val cinci al pandemiei COVID-19 este posibil, iar amploarea acestuia va depinde de rata de vaccinare.

“Un val cinci este posibil, nu pot să spun la ce moment, dar este posibil şi cu cât avem rata de vaccinare mai mică, un val cinci poate să aibă un impact cum a fost acest val care a trecut acum. Diferenţa între val cinci, care oricum poate că va veni, cu un procent mare de vaccinaţi şi unul cu procent mai mic de vaccinaţi, este impactul major pe sistemul sanitar”, a afirmat Arafat, vineri, într-o conferinţă de presă.

Totodată, Conf. dr. Florentina Furtunescu, reprezentantul INSP, a subliniat importanţa imunizării împotriva COVID-19, menţionând că inclusiv datele înregistrate în România arată că vaccinul protejează de formele severe de boală şi deces.

“Trebuie să milităm în continuare, să ne unim eforturile cu toţii pentru a determinat, convinge cât mai mulţi oameni care nu s-au vaccinat până acum să o facă de urgenţă. Este în primul rând în beneficiul individual al dumnealor şi în al doilea rând în beneficiul familiei şi al comunităţii”, a precizat Conf. dr. Florentina Furtunescu.

Articolul precedentConf. dr. Florentina Furtunescu (INSP), despre riscul de deces în cazul persoanelor nevaccinate anti-COVID
Articolul următorAndrei Baciu (MS): Câte capsule de Molnupiravir poate achiziționa România