Raed Arafat, despre numărul medicilor specializați în medicină de urgenţă: Încă este nevoie de generaţii

0
103

Sistemul medical de urgenţă din România dispune, în prezent, de 978 de medici specializaţi în medicina de urgenţă, în timp ce nevoile reale ar fi de peste 2.000 de astfel de medici, a declarat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. „Încă este nevoie de generaţii. Şi mai e un aspect: generaţiile care s-au angajat acum 20 – 30 de ani deja ajung la pensie. Noi acum nu trebuie nu doar să suplimentăm, ci să înlocuim pe cei care ies la pensie”, a subliniat șeful DSU.

Potrivit șefului DSU, programul de lucru al cadrelor medicale cu studii superioare din unităţile de primiri urgenţe (UPU) este supraîncărcat din cauza deficitului de personal, care determină personalul actual să efectueze un număr foarte mare de ore suplimentare.

„Dacă am avea destul de mulţi medici în UPU, nu s-ar mai plânge nimeni că UPU este o unitate grea, pentru că atunci ar face doar programul lor de lucru, poate o gardă sau două în plus şi gata. Lipsa de medici face ca cei care există să facă ore suplimentare sau gărzi, cum spunem noi, în plus. Soluţia ca să ai o UPU atractivă este să ai destul personal şi acest lucru consider că este un aspect la care trebuie să ţinem. Trebuie să înţelegem că unităţile de urgenţe sunt locul în care trebuie să lucreze medicii care termină cu rezidenţiat medicina de urgenţă, în faza asta trebuie să îi concentrăm acolo şi încă mai avem nevoie mare. Acum avem 978 şi nevoia reală poate chiar depăşeşte 2.000 de medici. Încă este nevoie de generaţii. Şi mai e un aspect: generaţiile care s-au angajat acum 20 – 30 de ani deja ajung la pensie. Noi acum nu trebuie nu doar să suplimentăm, ci să înlocuim pe cei care ies la pensie”, a explicat Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Şeful DSU a efectuat, miercuri, o vizită la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, care a fost modernizată şi extinsă în baza unui proiect cofinanţat din fonduri europene în valoare de 12,5 milioane de lei.

Raed Arafat a afirmat şi că a discutat cu autorităţile din Botoşani despre posibilitatea deschiderii unui Compartiment de Primiri Urgenţe la Spitalul Municipal Dorohoi, care ar putea degreva activitatea UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

Articolul precedentMApN: Trei spitale militare redeschid sectoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID
Articolul următorMS: 8.617 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 283 de pacienți