Proteste ale studentilor in medicina din cauza unei posibile noi amanari a examenului de rezidentiat, situatie ce poate deveni „o problema de sanatate publica”

0
862

Sute de studenti in medicina au protestat in Cluj, Iasi si Craiova fata de o posibila noua amanare a examenului de rezidentiat din acest an. Programat initial pe 17 noiembrie si amanat apoi pentru 8 decembrie, examenul ar putea suferi o noua amanare, dupa cum a recunoscut chiar si ministrul interimar al Sanatatii, Sorina Pintea. Situatia va deveni o problema de sanatate publica, a avertizat Teodor Blidaru, presedintele Federatiei Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania (FASMR).  

in aceste conditii, FASMR a tras un semnal de alarma cu privire la efectele grave pe care o noua amanare a examenului de rezidentiat le poate avea asupra sistemului de sanatate din Romania si a explicat, intr-un comunicat de presa, care sunt pericolele unei noi amanari:

1. Examenul va deveni ilegal! O noua amanare a examenului, mutand astfel data acestuia in 2020 va pune examenul in afara legii, fiind clar stipulat in lege (Ordonanta 18/2009) ca acesta trebuie sa aiba loc in ultimele trei luni ale fiecarui an. Aceasta situatie va duce la noi intarzieri, pana la identificarea unei solutii legale de a sustine examenul.

2. Pacientii vor suferi din cauza lipsei personalului medical! Lipsa a peste 4000 de medici care ar fi trebuit sa isi inceapa activitatea pe 1 ianuarie va duce sistemul medical la o criza de personal, punand presiune pe personalul deja existent in sistem, in detrimentul pacientilor din spitalele din Romania.

3. Peste 5000 de absolventi nu au asigurare medicala! Deoarece absolventii care urmeaza sa sustina examenul de rezidentiat nu mai sunt studenti si nu au un loc de munca, acestia nu sunt asigurati medical pana la inceperea activitatii medicale.

4. Instabilitatea nu incurajeaza medicii sa ramana in tara! in contextul unei crize deja existente de personal si al incertitudinii unui loc de munca in viitorul apropiat, cauzata de problema examenului de rezidentiat, absolventii sunt tentati de oferte avantajoase din afara tarii. Acest lucru va duce la acutizarea lipsei de medici existente.

5. Peste 5000 de absolventi nu vor intra pe piata muncii pe 1 ianuarie, fiind pusi intr-o situatie financiara grava. Acestia nu vor avea posibilitatea obtinerii unei surse de venit pana la sustinerea examenului si intrarea pe piata muncii, fiind nevoiti sa fie sustinuti in continuare de familii. Pierderea financiara, pentru intreaga generatie de tineri medici, pe luna, este de peste 20 milioane de lei (suma preluata de pe website-ul AngajatorulMeu.ro). Pentru multi studenti, facultatea de medicina a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor si a familiilor, fiind acum tradati de sistemul care nu le ofera nicio satisfactie dupa 6 ani de studiu.

6. Peste 5000 de absolventi sunt nevoiti sa isi reconsidere strategia de invatare. Pregatirea unui absolvent pentru examenul de rezidentiat necesita luni de invatare si memorare, fiind nevoie de un plan de invatare, pentru ca viitorul medic, farmacist sau medic stomatolog sa sustina examenul atunci cand se afla intr-un varf de performanta academica, acest lucru deja fiind afectat de amanarea precedenta. 

„Din punctul nostru de vedere, va fi un dezastru mare. Nu va fi doar problema celor 5.500 de studenti la medicina, va fi o problema de sanatate publica. Acesti studenti vor fi sustinuti de familii, nu vor avea o asigurare medicala, dar vor fi afectati si pacientii, deci va fi un cerc vicios. O noua amanare va ingreuna si mai tare accesul la servicii medicale, pentru ca sistemul este obisnuit ca, la fiecare inceput de an, sa primeasca 4.500 de medici rezidenti care sa preia din sarcini, iar acestia ar putea intra mult mai tarziu in sistem”, a declarat pentru Sanatatea Press Group Teodor Blidaru, presedintele FASMR.

Pe langa data examenului, studentii medicinisti sunt suparati si din cauza numarului de locuri scoase la concurs. „Ce mi se pare mai rau este ca se vehiculeaza doar patru mii de locuri. Adica se spune: <<1.700 de medici pot sa plece afara, nu ne pasa>>. Suntem pregatiti sa zicem asta in timp ce avem sate care nu au medici, avem spitale care nu reusesc sa isi acopere garzile”, a declarat unul dintre protestatarii din Cluj.

„Suntem foarte nemultumiti si de numarul de locuri de la examenul de rezidentiat. Anul acesta, numarul a scazut cu 700 fata de anul trecut si nu intelegem de ce s-a intamplat asta in conditiile in care avem un deficit de medici”, a completat Teodor Blidaru.

in aceste conditii, studentii din domeniul sanatatii au anuntat vor continua sa protesteze si sa solicite cu fermitate tuturor institutiilor implicate sa identifice solutii pentru solutionarea de urgenta a acestei situatii, devenita deja o problema de sanatate publica.

Articolul precedentCopiiisi tinerii din sistemele de protectie din Bistrita-Nasaud au acces redus la servicii stomatologice
Articolul următorO tehnica noua ar putea revolutiona diagnosticarea artritei la genunchi