Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Toate tipurile de obezitate sunt în continuă creștere, inclusiv obezitatea severă

0
262
Foto: Facebook/ Cătălina Poiană

Obezitatea nu este doar un factor de risc, este o boală cu etiologie multifactorială, complexă și care vine cu foarte multe complicații, a declarat, luni, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, medic endocrinolog, președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).

„Toate tipurile de obezitate sunt în continuă creștere, inclusiv obezitatea severă, în așa fel încât una din cinci femei și unul din cinci bărbați vor fi obezi. Dacă ne uităm la Atlasul Mondial de Obezitate, ediția din acest an, constatăm că un sfert din populația globului va fi în anul 2035 cu obezitate, iar aproximativ 50% din populație va fi cu obezitate și supraponderalitate. În România, cifrele arată că prevalența obezității este undeva la 22% din populația adultă, ceea ce înseamnă că avem cam patru milioane de persoane cu obezitate în țara noastră. Din păcate, către anul 2035, de la 21-22% prevalența va ajunge la 35% și poate cel mai alarmant este creșterea incidenței anuale în ceea ce privește copiii și mai ales cei de sex masculin. Și cel puțin la obezitate, suntem, într-adevăr, pe primele locuri în Europa. Este o boală cu etiologie multifactorială, în care există un dezechilibru între ceea ce se cheamă aport și consum de energie, această balanță energetică reglându-se la nivelul sistemului nervos central, pe baza unor aferențe care vin din periferie, de la țesutul adipos, la nivelul tractului intestinal, dar predispoziția genetică este, de asemenea, importantă, consumul de medicamente este important, influența stilului de viață și, nu în ultimă instanță, componenta hedonică, adică acea plăcere pe care trebuie să recunoaștem uneori ne-o face, să zic așa, administrarea anumitor alimente”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prezentă la evenimentul de lansare a ENDO Pacienţi – Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine.

Președintele CMMB a avertizat asupra complicațiilor asociate obezității.

„Ca orice boală cronică, ea vine cu complicații și, dacă ar fi să le clasificăm, acestea ar fi, poate cele mai grave: cele metabolice, din sferă cardiovasculară, hipertensiunea, dislipidemia, riscul de trombembolism pulmonar, riscul de insuficiență cardiacă sau de accident vascular cerebral. Dacă vorbim strict de metabolism, nu putem să nu aducem în discuție riscul de prediabet sau de diabet zaharat tip doi, cu precădere sau riscul de gută, sau riscul de boală hepatică cronică non-alcoolică, de sindrom de ovar policistic și de infertilitate și riscul de cancer. A doua categorie de complicații sunt cele așa-numite mecanice, în care tulburările la nivelul sistemului osteoarticular, ca urmare a surplusului de kilograme, sunt importante, cum ar fi modificările la nivelul coloanei sau gonartroza. Să nu uităm și compenenta mentală a acestor complicații: anxietatea și depresia, precum și stigmatizarea, care vine la pachet întotdeauna cu obezitatea”, a explicat președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a atras atenția, în ceea ce privește complicațiile obezității, asupra riscului de cancer.

„Sunt cel puțin 13 tipuri de cancere care se asociază cu obezitatea și aș vrea să subliniez, în special, riscul de cancer de sân la femei în postmenopauză sau riscul altor cancere din sferă genitală”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Articolul precedentCNAS: Remedieri la platforma informatică
Articolul următorCrucea Roșie Română: Demonstrații de prim-ajutor în Piața Romană din Capitală (VIDEO)