Primele 20 de cadre medicale ale Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” din Timişoara au primit vaccinul anti-COVID-19, duminică, rata de vaccinare fiind de aproape 90% din personal, a declarat managerul spitalului, prof. dr. Cristian Oancea.

El a precizat că unitatea a primit 500 de doze de vaccin şi că au fost doar câţiva angajaţi din rândul infirmierelor şi al brancardierilor care au refuzat vaccinarea.

„În prima oră s-au vaccinat 20 de persoane şi procesul de vaccinare continuă pe tot parcursul zilei, i-am chemat şi de acasă pentru vaccinare. Nu se vaccinează cei care au fenomene acute, precum viroze, pneumonii, persoanele însărcinate şi cei care au trecut prin boală de mai puţin de o lună. Până acum avem o rată de vaccinare pe spital de 85-90%. Am avut câteva persoane din rândul infirmierelor şi al brancardierilor care au refuzat vaccinarea. Fenomenele secundare care pot apărea sunt durerile musculare şi de articulaţii, mialgii, altralgii, cefalee, uşoare dureri migrenoase. Acestea pot apărea diferit de la persoană la persoană, la un interval de după 12-14 ore, la nivel de ore-zile”, a afirmat dr. Cristian Oancea.

În ceea ce privește administrarea vaccinului, medicul a declarat: „Da, am avut emoții. Eu chiar sunt un astmatic plurialergic, dar cu toate acestea vaccinul a trecut cu bine și nu sunt reacții adverse. Încurajăm pe toți oamenii, pe această cale, să ni se alăture, pentru că trebuie sa atingem un procent de 60-70%, ca să ne imunizăm și ca să ne recăpătăm toți viețile normale.”

Totodată, prof. dr. Cristian Oancea a subliniat că eventualele reacții adverse ale vaccinului vor fi raportate la Agenția Națională a Medicamentului.

Managerul spitalului a adăugat că, sâmbătă, în spital erau internate 153 de persoane bolnave de COVID, din care 135 cu forme severe, 15 cu forme de terapie intensivă şi 13 cu forme medii.

„Eu am avut două cazuri de reinfectaţi cu SARS-CoV-2 în ultimele trei săptămâni, dintre care unul a scăpat cu bine, altul nu. Reinfectările sau recăderile sunt întotdeauna cu manifestări mult mai pronunţate şi mai agresive”, a adăugat Cristian Oancea.