Prof. dr. Coriu: Tinerii medici sunt detașați în focare COVID-19, în loc să intre în procesul de formare

0
544

Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a declarat că medicii sunt extrem de solicitați de sistem, iar mai nou, chiar și tinerii medici, în loc să intre în proces de formare, în specialitate, sunt detașați în focare de COVID-19.

“Ne confruntăm cu depășirea competențelor în anumite focare din țară, unde există o neomogenitate de reprezentare sau chiar o lipsă de specialiști. Actul medical devine astfel dificil, sub presiunea creșterii foarte mari a cazurilor, creștere care va ajunge să depășească sistemul medical la un moment dat. În plus, ne confruntăm cu presiuni și de altă natură – amenințarea bolii în rândul medicilor noștri și a asistenților noștri”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, adăugând că actul medical nu poate fi făcut sub permanentă presiune și amenințare.

Președintele CMR a vorbit despre o dublă amenințare pentru personalul medical, respectiv cea a bolii COVID-19, dar și a pacienților sau rudelor lor care reclamă într-o proporție mai mare ca în orice țară din jurul nostru.

“De aceea îi rog pe pacienții noștri să aibă încredere în noi. Fără încredere în relația medic –pacient, actul medical nu poate să aibă un rezultat optim. De aceea, dragi colegi, luptăm pentru a aduce pe masa autorităților necesitatea introducerii “forței majore”, adică acel eveniment extern, imprevizibil, invincibil și inevitabil care ne afectează extrem, sistemul medical și implicit actul medical în anumite situații. În măsura în care, ”forța majoră” este legiferată în legătură cu domeniul medical, poate exista o anumită exonerare cu privire la lărgirea competențelor, pe perioada afectată de forță majora”, a declarat președintele CMR.

Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a fost prezent astăzi la Conferința-Dezbatere online „Controlează-ți Diabetul …și în timpul pandemiei de COVID-19”.

Evenimentul face parte din ediția 2020 a Campaniei Naționale „Controlează-ți Diabetul”, ajunsă deja la a XII-a ediție, și își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la problematica diabetului zaharat. De asemenea, își dorește să identifice posibile soluții astfel încât persoanele cu diabet din România să aibă cât mai puțin de suferit în timpul pandemiei de COVID-19 și să aibă acces cu ușurință la servicii de îngrijire optime.

Conferința-Dezbatere „Controlează-ți Diabetul …și în timpul pandemiei de COVID-19” își propune să aducă împreună, pentru a discuta problematica diabetului zaharat în România, medicilor diabetologi, autorități, asociații de pacienți, societatea civilă, publicul larg și mass-media.

Organizatorul științific al campaniei este Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, iar managementul proiectului este realizat de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentProf. dr. Andrew Boulton: În Marea Britanie, aproape 5 milioane de persoane suferă de diabet
Articolul următorDr. Laszlo Attila, despre pacienţii care nu au mai apelat la serviciile medicale din cauza pandemiei