Prof. dr. Cătălina Tudose: Suntem deficitari la sistemele de îngrijire a persoanei cu demență

Societatea Română Alzheimer a lansat încă din anul 2014 un proiect pentru un plan național de demență care să contribuie la diminuarea deficiențelor existente în domeniul demenței din boala Alzheimer. Potrivit prof. dr. Cătălina Tudose, președintele Societății Române Alzheimer, unul dintre capitolele la care România este deficitară îl reprezintă sistemele de îngrijire a persoanelor cu demență în boala Alzheimer.

”Din punctul nostru de vedere, al Societății Române Alzheimer care a lansat din 2014 un proiect pentru un plan național de demență, sunt foarte multe deficiențe. Adică toată îngrijirea lungă, de 8-10 ani în medie, rămâne pe persoana singură sau pe umerii familiei, dacă are familie și dacă are familie dispusă să îngrijească. Aici e greutatea foarte mare. Statul face o serie întreaga de lucruri, se oferă un grad de handicap, oferă medicamentele gratuit, s-au făcut progrese. Profesioniștii fac multe cursuri periodice, asistenții medicali la fel, deci sunt puși la punct cu noutățile științifice, dar din punct de vedere al îngrijirii, al sistemelor de îngrijire, aici suntem destul de deficitari”, a declarat  prof. dr. Cătălina Tudose pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

Președintele Societății Române Alzheimer a mai subliniat faptul că între faza de început a bolii, în care pacientul este diagnosticat și primește un tratament, și până la faza finală când pacientul este internat în instituțiile de îngrijire terminală pacientul și familia acestuia nu mai au certitudinea unui specialist care să îi îndrume.

”În România nu este dezvoltată o asistență de tip comunitar, în general vorbind. În mod normal ar trebui să existe o rețea de servicii de asistență începând de la acest diagnostic precoce și continuând cu diverse tipuri de servicii în comunitate, adică centre de zi, îngrijire la domiciliu, etc, iar la capătul acestui lanț de servicii sunt centrele de îngrijire, de nursing home, de îngrijire terminală. La noi sunt dezvoltate cele două extreme, aș putea spune. Adică pentru început există specialiști în România destul de buni, fie psihiatri fie neurologi fie geriatri care au capacitatea de a pune diagnosticul. E adevărat că nu funcționează în centre specializate, dar sunt puși la punct din punct de vedere profesional. Există un deficit aici. Avem un număr foarte mic de neuropsihologi, adică psihologi specializați în evaluarea și în depistarea tulburărilor cognitive. Însă aici este cumva un pol destul de bine dezvoltat, în sensul că ei stăpânesc modalitățile de diagnostic și știu să investigheze și să prescrie tratament. După care nu prea mai există ceva. Familia și persoana în cauză rămân cam singure până în stadiile finale. Pentru stadiile finale există instituții de îngrijire terminală de stat și foarte multe private, care s-au deschis în ultima vreme, dar din păcate puține specializate sau extrem de puține de îngrijire a demenței din boala Alzheimer. Sunt în general instituții care îngrijesc vârstnici cu comorbidități”, a mai adăugat prof. dr. Cătălina Tudose.