Primul transplant de inimă din 2026, efectuat cu succes la Târgu Mureș, anunță ANT

0
125
foto: Agentia Nationala de Transplant

La Târgu Mureș a fost realizat cu succes primul transplant de inimă din România în 2026, oferind o nouă șansă la viață unui pacient aflat în stare critică, potrivit anunțului Agenției Naționale de Transplant (ANT).

Intervenția a fost efectuată de echipa coordonată de prof. dr. Horațiu Suciu și a reprezentat o adevărată cursă contra cronometru, desfășurată în condiții meteo nefavorabile. Transplantul a fost posibil datorită sprijinului acordat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), SMURD și Inspectoratul General de Aviație al MAI (IGAV), care au asigurat transportul de urgență al cordului și al echipei de prelevare.

Prelevarea organului a fost realizată la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), fiind posibilă datorită profesionalismului echipei de Anestezie și Terapie Intensivă. Activitatea a fost coordonată de asist. Anghel Florentina, KDP conf. dr. Liliana Mirea și KDP regional prof. dr. Ioana Grințescu.

Agenția Națională de Transplant transmite respect și recunoștință echipelor medicale implicate, piloților SMURD, precum și familiei donatorului, al cărei gest salvator a făcut posibilă redarea vieții unui pacient.

Articolul precedentProf. dr. Lucian Mihai Rusu, personalitate de marcă a medicinei interne din Cluj, a încetat din viață
Articolul următorSpitalul Clinic Județean Cluj a avut 55.915 pacienți internați, pe locul doi la nivel național, în 2025