Primul studiu în lumea reală: Vaccinul Pfizer, reducere cu 94% a cazurilor de COVID-19

0
15

Primul mare studiu efectuat în lumea reală în ceea ce privește vaccinul anti-COVID-19 Pfizer/ BioNTech a arătat că serul are o eficiență ridicată în prevenirea bolii date de virusul SARS-CoV-2.

Până în prezent, cele mai multe date despre eficacitatea vaccinurilor COVID-19 au ajuns în condiții controlate în studiile clinice, lăsând un element de incertitudine cu privire la modul în care rezultatele s-ar traduce în lumea reală cu variabilele sale imprevizibile, scrie Reuters.

Mai exact, cercetările efectuate în Israel, pe aproape 1,2 milioane de persoane, au arătat că două doze de vaccin Pfizer au redus cu 94% cazurile de COVID-19 la toate categoriile de vârstă.

Ad in title

Studiul a mai arătat că o singură doză de vaccin a fost eficientă într-o proporție de 57% pentru protejarea împotriva infecțiilor simptomatice după două săptămâni, potrivit datelor publicate în New England Journal of Medicine, scrie Reuters.

Rezultatele studiului au fost apropiate de cele din studiile clinice de anul trecut, care au arătat că două doze de vaccin s-au dovedit a fi eficiente într-o proporție de 95%.

”Am fost surprinși, pentru că ne așteptam ca, în contextul real, în care lanțul de frig nu este menținut perfect și populația este mai în vârstă și mai bolnavă, rezultatele să nu fie la fel de bune pe cât sunt cele din studiile clinice controlate”, a declarat pentru Reuters autorul principal al studiului, Ran Balicer.

”Vaccinul a funcționat la fel de bine în lumea reală”, a mai spus acesta.

Studiul sugerează, de asemenea, că vaccinul, dezvoltat de Pfizer este eficient și împotriva variantei de coronavirus identificată în Marea Britanie. Cercetătorii au spus că nu pot oferi un nivel specific de eficacitate, dar varianta era versiunea dominantă a virusului în Israel la momentul studiului.

Cercetarea nu indică însă modul în care acționează vaccinul împotriva unei alte variante, acum dominantă în Africa de Sud.

Din cele nouă milioane de locuitori din Israel, aproape jumătate au primit o primă doză, iar o treime au primit ambele doze de când a început vaccinarea, pe 19 decembrie.

Studiul a examinat aproximativ 600.000 de persoane vaccinate în raport cu un grup de control cu același număr de persoane nevaccinate.

Articolul precedentA fost publicat în MO Ordinul privind modificarea ghidurilor de practică medicală pentru hematologie
Articolul următorCrește numărul de noi cazuri COVID-19. 3.923, în ultimele 24 de ore