Preşedintele COPAC, despre situaţia pacienţilor de la Spitalul Colentina, internaţi pentru coronavirus

0
314

Situația pacienţilor la Spitalul Clinic Colentina a rămas neschimbată, există în continuare un număr de 77 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, după cum atenţionează Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România.

Preşedintele COPAC a spus că din cele 77 de persoane, șapte se află la Terapie Intensivă (ATI), iar 21 sunt pacienți asimptomatici, care așteaptă negativarea testelor în spital, fără a primi un tratament specific.

“Dintre persoanele asimptomatice, 11 au o perioadă de așteptare în spital care depășește 10 zile, iar opt asimptomatici așteaptă negativarea testelor de mai mult de 21 de zile. Ce mai lungă perioadă de așteptare, în acest moment, este de 48 de zile”, a scris preşedintele COPAC, într-o postare pe Facebook.

Acesta precizează că Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase.

Recent, peste 300 de persoane, printre care medici, cadre medii şi personal auxiliar de la Spitalul Colentina, au semnat o petiţie prin care solicită redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID.

Şi asta în condiţiile în care Spitalul cu 867 de paturi tratează în prezent mai puţin de 100 de persoane asimptomatice cu coronavirus.

„În situaţia actuală, după depăşirea vârfului pandemiei, în care există o răspândire comunitară a virusului, când toate unităţile spitaliceşti ar trebui să fie capabile să gestioneze pacienţii suspecţi şi confirmaţi cu SARS-CoV2, blocarea globală a uneia dintre cele mai performante unităţi spitaliceşti multidisciplinare din Bucureşti este total lipsită de logică! Este evident, aşa cum a fost şi până acum, că pacienţii noştri nu pot fi preluaţi de alte spitale în aceste condiţii. Cu toate acestea, deşi spitalul a depus de o săptămână toată documentaţia pentru obţinerea avizului temporar de funcţionare, la Direcţia de Sănătate Publică (pentru a da posibilitatea şi celorlalţi pacienţi, de a se adresa spitalului, nu doar a celor COVID), eliberarea acestui document întârzie în mod nejustificat, invocându-se mereu alte pretexte”, se arată în petiţie.

Autorii subliniază că spitalul trata până în luna martie peste 20.000 de pacienţi în fiecare lună, „cei mai mulţi pentru probleme de sănătate severe, foarte multe intervenţii medicale fiind unice la nivelul ţării, iar unele chiar şi în lume”.

„La declanşarea pandemiei cu coronavirus, am înţeles nevoia de a ne implica pentru salvarea vieţilor semenilor noştri care s-au îmbolnăvit; am răspuns imediat solicitării Ministerului Sănătăţii de a ne implica, în formula de spital suport COVID. Dar această participare nu se putea face decât în limitele expertizei noastre de specialitate (nefiind medici cu specialitate de Boli infecţioase), pentru a evita malpraxisul. Şi totuşi, pe lângă pacienţi cu probleme care ţineau de specialităţile noastre, am primit şi am îngrijit şi pacienţi asimptomatici, dar infectaţi cu SARS-Cov2. Am înţeles acest lucru ca pe o consecinţă a unei situaţii excepţionale, temporare, de urgenţă”, precizează sursa citată.
Semnatarii menţionează însă că România nu a fost afectată de valul pandemic atât de grav, precum ţări ca Italia, Spania sau Statele Unite, iar în lunile martie şi aprilie, spre vârful pandemiei, la Spitalul Colentina au fost internaţi 400 de pacienţi, care au fost îngrijiţi de nu mai puţin de 258 de medici şi de aproape 1.000 de asistenţi medicali, personal medical auxiliar, biologi, biochimişti şi farmacişti, „cu toţii de alte specialităţi decât cea de boli infecţioase”.
În prezent, în spital sunt internaţi sub 100 de pacienţi, „majoritatea dintre ei asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate care să necesite spitalizarea”, dar „spitalul este în continuare blocat, redus la o minimă activitate în afara profilului său medical”.

Articolul precedentCoronavirus: Spitalul Clinic Județean Mureș a preluat pacienţi din Braşov
Articolul următorUn nou deces cauzat de coronavirus în rândul personalului sanitar