Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, a constituit, duminică, un grup de lucru pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care nu se va substitui Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(CJSU), ci va fi o entitate care vine în sprijinul deciziilor luate în cadrul Prefecturii Timiş.

Din acest grup vor face parte medici, directori de spitale implicate în lupta împotriva COVID-19, specialişti în boli contagioase, imunologie, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, cărora li se vor alătura primari din judeţ, inclusiv primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, reprezentaţi ai sectoarelor grav afectate, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, care vor încerca să găsească soluţii.

La prima întâlnire a grupului au fost prezenţi managerii Spitalelor de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, Municipal, Daniel Maliţa, Judeţean, Raul Pătraşcu, CFR Timişoara, Stela Iurciuc, colonel dr. Sorin Homeag de la Spitalul Militar Timişoara, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Iancu Leonida, directorul DSP, Flavius Cioca, cărora li s-au alăturat şeful ISU şi inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.

„Grupul se va întâlni periodic sau ori de câte ori va fi cazul, în funcţie de evoluţia pandemiei. Am discutat astăzi despre numărul de paturi din fiecare unitate spitalicească implicată în lupta COVID, i-am rugat să găsească noi capacităţi de cazare a bolnavilor atât în spital, fără a neglija ceilalţi pacienţi, dar şi în afara spitalelor. Veştile (despre evoluţia numărului îmbolnăvirilor – n.r.) , din păcate, nu sunt foarte bune şi trebuie să ne pregătim pentru un aflux mai mare de pacienţi pentru a nu ajunge în situaţia în care spitalele să fie nevoite să refuze pacienţi. De asemenea, am discutat despre o mai bună coordonare între Serviciul de Ambulanţă şi Spitalul Victor Babeş, acolo unde se face evaluarea pacienţilor infectaţi cu COVID, pentru a evita ca un număr mare de ambulanţe să mai ajungă în acelaşi timp la spital, iar pacienţii să fie nevoiţi să aştepte”, a detaliat Alin Nica, într-o postare pe Facebook.

El a subliniat însă că veriga cea mai importantă în stoparea îmbolnăvirilor o constituie însăşi populaţia, care trebuie să se protejeze.

„Trebuie să arătăm că aici se poate. Că putem găsi soluţii să luptăm împotriva pandemiei. Avem medicamente, echipamente de protecţie, medicii timişoreni sunt printre cei mai buni specialişti din ţară, dar fără ajutorul vostru nu putem lupta împotriva acestei maladii cumplite. Să respectăm cele trei reguli de aur, să facem un efort să purtăm masca, să păstrăm distanţarea şi să ne spălăm pe mâini şi să respectăm restricţiile anunţate deja de CJSU”, a transmis Alin Nica.