Premierul Cîțu, despre măsurile propuse de ministrul Sănătăţii privind vaccinarea anti-COVID-19

0
61
6328009 09.09.2020 A prepares to administer the Russian coronavirus vaccine developed by the Gamaleya Scientific Research Institute of Epidemiology and Microbiology to a volunteer during the third phase of the post-registration clinical trials at a clinic, in Moscow, Russia. On August 11, Russia became the first country in the world to register a vaccine against COVID-19. Vladimir Pesnya / Sputnik

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că este de acord cu unele dintre măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, privind accelerarea campaniei de vaccinare anti-COVID, cu altele însă nu şi aşteaptă discuţiile cu specialiştii.

„Este foarte bine că se încearcă să se vină cu propuneri care să ajute. Eu sper că merg în direcţia ajutării campaniei de vaccinare, cu unele dintre ele sunt de acord, cu altele nu sunt de acord. Aşteptăm discuţii cu specialişti. Am avut o discuţie astăzi cu doamna ministru a Sănătăţii referitor la aceste măsuri. Cred că vom merge pe principiul pe care am mers şi până acum şi vedeţi şi în aceste hotărâri ale CNSU, cred că este clar că vrem în continuare să menţinem economia deschisă, să nu creăm aceste probleme”, a afirmat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Potrivit premierului, ar putea fi acceptate măsurile care prevăd acordarea de premii în cazul vaccinării anti-COVID. În opinia sa, nu ar fi restrictivă măsura obligativităţii testării personalului medical nevaccinat.

„În acelaşi timp, dacă există şi specialiştii ne spun că această campanie de vaccinare care salvează vieţi poate să fie ajutată de măsuri bonificatoare, care dau, nu ştiu, un premiu şi aşa mai departe, putem să ne uităm şi la aceste măsuri. Aştept să văd concret soluţiile. Pe partea cealaltă, eu nu aş spune măsuri restrictive, dacă vorbim de personalul medical care trebuie testat dacă nu s-a vaccinat. Cred că este vorba de relaţia cu pacienţii şi acolo lucrurile sunt puţin mai sofisticate, dar vreau să văd întâi propunerile în detaliu şi apoi le vom aproba. După ce le aprobăm, le şi discutăm, le vom prezenta public”, a adăugat Florin Cîţu.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a propus, în şedinţa de marţi a coaliţiei de guvernare, un set de măsuri de accelerare a campaniei de vaccinare anti-COVID, cum ar fi acordarea unei recompense pentru cei care se imunizează, dar şi restrictive pentru cei nevaccinaţi – testarea obligatorie a personalului medico-sanitar şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale. Mihăilă a precizat că aceste propuneri urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Articolul precedentCMMB: Deficitul de personal cu care se confruntă serviciul de ambulanță este enorm
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis a decorat 45 de medici şi asistenţi medicali de Ziua Naţională a Ambulanţei