Premieră națională: România introduce PrEP în strategia de prevenție HIV

0
117

La o masă rotundă organizată în incinta Senatului României, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut public, pentru prima dată, faptul că va fi lansat Programul Național de Prevenție PrEP (profilaxie pre-expunere pentru HIV) — un demers fără precedent în sistemul sanitar românesc.

„Este pentru prima dată când România face acest pas major. PrEP va deveni o parte esențială a viziunii noastre: un sistem medical centrat pe prevenție, nu doar pe tratament. Prevenția înseamnă vieți salvate, încredere în sănătate și costuri reduse pe termen lung.”

Evenimentul a fost organizat de Senator Prof. Carmen Orban, în colaborare cu Comisia pentru Sănătate, Subcomisia pentru Populație și Dezvoltare din Senat și revista Politici de Sănătate, și a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților locale, mediului academic și sectorului privat.

Criza demografică a României impune acțiuni urgente

În cadrul dezbaterii, ministrul Rogobete a atras atenția asupra unei probleme critice: scăderea dramatică a natalității în România.

„În ultimii 20 de ani, numărul nașterilor din România s-a înjumătățit. Este un semnal de alarmă pe care nu îl mai putem ignora și care ne obligă să acționăm rapid și hotărât.”

Discuțiile au subliniat necesitatea unui răspuns coordonat și susținut, prin politici publice moderne și măsuri care să încurajeze natalitatea și să susțină familiile.

„Viitorul acestei țări depinde de capacitatea noastră de a sprijini familiile și de a construi politici publice sustenabile.”

Direcții strategice identificate în cadrul mesei rotunde:

  • Sprijin concret pentru familii și pentru cei care își doresc copii;

  • Acces mai bun la servicii medicale și tratamente moderne împotriva infertilității;

  • Programe naționale pentru sănătatea femeii și copilului;

  • Implicarea mediului privat în echilibrul viață–muncă;

  • Inițiativă legislativă cu soluții reale și durabile.

Ministrul a transmis un mesaj de colaborare și solidaritate interinstituțională:
„Mulțumesc doamnei senator Prof. Carmen Orban și colegilor din Senatul României pentru invitație și tuturor participanților din Parlament, Guvern, autorități locale, mediul academic și privat. Împreună am arătat că doar prin colaborare putem construi politici eficiente și moderne.”

„Încrederea ne face bine!” – a conchis ministrul Alexandru Rogobete.

Articolul precedentAlexandru Rogobete: Reforma reală nu se va măsura în legi adoptate, ci în copii protejați, adolescenți sprijiniți și familii mai puternice
Articolul următorFumul toxic de la incendiul din Sectorul doi pune în pericol sănătatea populației, avertizează Ministrul Sănătății