Premieră națională: Prima biopsie mamară ecoghidată cu fuziune IRM realizată la SCJU Constanța

0
115

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a efectuat pentru prima dată în România o puncție mamară ecoghidată utilizând fuziunea imaginilor IRM, demonstrând eficiența noilor echipamente achiziționate printr-un proiect finanțat european.

O pacientă de 39 de ani s-a prezentat inițial la mamografie pentru o anomalie palpatorie, iar investigația a evidențiat o leziune suspectă la sânul drept. Densitatea crescută a țesutului mamar a impus completarea investigațiilor cu un examen IRM, care a identificat o a doua leziune suspectă la celălalt sân. Decizia echipei medicale a fost de a biopsia ambele formațiuni.

Prima leziune a fost abordată cu succes sub ghidaj ecografic, în timp ce cea de-a doua a necesitat corelarea imaginilor IRM cu ecografia în timp real, pentru localizare precisă și biopsiere sigură. Procedura s-a realizat cu ajutorul noului echograf de ultimă generație, achiziționat prin proiectul „Îmbunătățirea Performanțelor de Diagnostic și Tratament al Patologiilor Tumorale prin Dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență ‘Sfântul Apostol Andrei’ Constanța cu Echipamente de Ultimă Generație”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Sănătate.

“Biopsia sub ghidaj IRM rămâne standardul de aur pentru leziunile detectabile exclusiv prin această metodă, dar tehnica de fuziune imagistică oferă o soluție valoroasă în cazurile dificile și crește precizia diagnosticului”, a declarat dr. Alexandru Gavrilă, medic radiolog, specialist în mamografie.

Articolul precedentOMS și DG HERA discută achizițiile comune de contramăsuri medicale pentru urgențe sanitare
Articolul următorTriajul decide prioritatea pacienților în UPU Târgu Jiu: gravitatea cazului contează mai mult decât ordinea sosirii