Ungaria va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va începe să administreze săptămâna aceasta vaccinul anti-COVID-19 rusesc Sputnik V, care a primit aprobările naţionale necesare, au informat, luni, autorităţile sanitare ungare citate de EFE.

În prima fază vor fi utilizate 3.000 de doze, iar apoi cantitatea va ajunge la 40.000 de doze (suficiente pentru vaccinarea a 20.000 de persoane), care au ajuns deja în ţară, dar care trebuie mai întâi analizate.

Cecilia Müller, responsabila Serviciului de Sănătate Publică din Ungaria, a declarat că „toţi parametrii vaccinului sunt adecvaţi pentru utilizarea sa”, dar a precizat că nu se va putea utiliza vaccinul în cazul în care pacientul suferă de boli cronice, iar administrarea sa va depinde de sfatul medicului.

Guvernul Orban a acuzat în repetate rânduri UE de lentoarea cu care sunt distribuite vaccinurile, fapt ce a determinat autorizarea vaccinului rusesc şi a celui chinezesc de la Sinopharm în Ungaria.

Ungaria a vaccinat până acum 289.042 de persoane cu vaccinurile occidentale de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, dintre care 107.592 au primit şi a doua doză. La un total de 9,7 milioane de locuitori a fost vaccinată aproape 3% din populaţie.

În ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca, de la care Ungaria a primit o cantitate pentru a vaccina 20.000 de persoane, Cecilia Müller a precizat că vaccinul nu va fi utilizat la persoanele cu vârste de peste 60 de ani şi la cei care suferă de boli cronice.

Ungaria a comandat peste 19 milioane de doze de vaccin prin intermediul UE, dintre care 6,5 milioane de la AstraZeneca, 6,6 milioane de la Pfizer/BioNTech, 4,4 milioane de la Janssen şi 1,7 milioane de de la Moderna.

În următoarele două luni, guvernul aşteaptă două milioane de doze de vaccin Sputnik V.