Premier: Construcția spitalului din Sibiu va fi finanțată prin Programul Operaţional Sănătate

0
421

Construcția spitalului din Sibiu va fi finanțată prin Programul Operaţional Sănătate, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă.

”În PNRR nu a putut fi inclus niciun astfel de spital care a depăşit suma de 250 de milioane de euro, pentru că am avut o condiţie de la Comisia Europeană ca, din cele minimum 25 de proiecte de spitale care vor fi construite prin finanţare din PNRR, cel puţin trei să fie mari şi celelalte să fie de dimensiuni mai mici. Cele mari, discutând de o sumă de aproximativ 1,1 miliarde euro, vă daţi seama că un singur spital de 500 de milioane de euro nu putea să se încadreze şi să lase spaţiu financiar şi pentru încă două spitale mari şi 22 mai mici. Am luat decizia să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem prin PNRR şi prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, am stabilit ca, prin Programul Operaţional Sănătate, să asigurăm fondurile necesare, inclusiv prin împrumut de la BEI, astfel încât spitalele care au rămas în afara listei aprobate prin PNRR să poată să fie finanţate. Ca atare, va fi finanţat prin Programul Operaţional Sănătate”, a explicat premierul.

Premierul a precizat că există proiectele asumate în bugetarea Programului Pperaţional de Sănătate, care urmează să fie aprobate prin decizii la nivelul Ministerului Sănătăţii.

”Probabil că la momentul la care s-au făcut acele garanţii nu aveau cunoştinţă de limitările care erau în finanţarea din PNRR. Era absolut incorect dacă ne duceam cu un singur spital şi le vitregeam pe celelalte judeţe care, la rândul lor, au nevoie de construcţii similare şi atunci decizia pe care noi am luat-o şi ne-am asumat-o (…) este soluţia pe care am găsit-o, nu avem alta în momentul de faţă”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Articolul precedentDirectorul OMS: Vom face totul pentru a obţine un răspuns asupra originilor pandemiei de COVID-19
Articolul următorINSP: 65 de decese confirmate cu virus gripal, de la începutul sezonului