Prefectul Capitalei, înainte de ședința CMBSU: Nu schimbăm nimic, sunt regulile din ordinele miniștrilor

0
7

Comitetul Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) are, sâmbătă la prânz, o şedinţă privind noile restricţii care vor fi aplicate de duminică. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că în privinţa Bucureştiului nu se va modifica nimic şi că regulile sunt cele prevăzute în ordinele miniştrilor. Momentan, a spus el, scenariul este cel prevăzut de Guvern.

„Nu modificăm nimic, sunt regulile care deja există în ordonanţele miniştrilor, însă credem că este bine să fie prinse în acelaşi act ca să fie uşor de comunicat şi de văzut. Există un grup pe care se strâng acestea, un fel de Q&A, întrebări şi răspunsuri, le verific acum şi vom pune şi pe Facebook şi pe site”, a declarat Alin Stoica, sâmbătă, înainte de şedinţa CMBSU.

Prefectul a adăugat că măsurile vor intra în vigoare duminică noaptea.

”Măsurile vor intra în vigoare de duminică, de la ora 00.00, dar noua oră la care nu mai putem să ieşim afară şi la care trebuie să închidă comercianţii va fi de duminică seara. Dacă trecem de 7,5 la mie, evident se vor aplica măsurile. Deocamdată suntem pe scenariul prevăzut de hotărârea de Guvern, nu avem alt scenariu”, a declarat Alin Stoica.

Prefectul Capitalei a precizat că sunt suficienţi agenţi care să facă verificări şi controale.

Hotărârea de Guvern care prevede noi restricţii de circulaţie şi pentru agenţii economici, aplicabile în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Hotărârea de Guvern adoptată joi seară prevede limitarea circulaţiei, de la ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile care au incidenţă mai mare de 4 la mie, dar şi închiderea operatorilor economici la ora 18.00.

Conform documentului, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu unele excepţii.

De asemenea, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00—5,00, cu excepţii.

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Totodată, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

Articolul precedentCîțu: Până la finalul lunii martie în România vor fi vaccinate anti-COVID-19 două milioane de persoane
Articolul următorGCS: 5.869 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 162 decese