Portugalia: Vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca, administrat, de preferință, celor sub 65 de ani

0
433
6328009 09.09.2020 A prepares to administer the Russian coronavirus vaccine developed by the Gamaleya Scientific Research Institute of Epidemiology and Microbiology to a volunteer during the third phase of the post-registration clinical trials at a clinic, in Moscow, Russia. On August 11, Russia became the first country in the world to register a vaccine against COVID-19. Vladimir Pesnya / Sputnik

Vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca ar trebui administrat, de preferinţă, persoanelor sub 65 de ani, a comunicat, luni, Ministerul Sănătăţii de la Lisabona. Portugalia devine, astfel, cea mai recentă ţară care exprimă rezerve faţă de eficacitatea acestui ser la persoanele mai vârstnice, transmite Reuters.

Totuşi, a spus ministerul, vaccinarea persoanelor de 65 de ani sau peste această vârstă nu ar trebui amânată dacă vaccinul de la AstraZeneca este singurul disponibil.

Portugalia a raportat de la începutul pandemiei 765.414 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 14.158 de decese.

Primul lot de vaccinuri AstraZeneca, în cantitate de 42.300 de doze, a sosit duminică.

Portugalia a recepţionat până acum doar aproape 390.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech şi 19.200 de doze Moderna, a indicat Ministerul Sănătăţii.

Germania, Franţa, Austria şi Norvegia au luat decizia de a administra vaccinul AstraZeneca doar persoanelor sub 65 de ani, Polonia l-a limitat la cei sub 60 de ani, iar ţări ca Spania şi Italia, la persoanele sub 55 de ani.

Articolul precedentMedicii de familie, plătiți numai pentru persoanele programate la vaccinare anti-COVID
Articolul următor180 de cabinete de vaccinare vor deveni operaționale pentru vaccinarea cu AstraZeneca