Plati suplimentare de la intrarea in vigoare a Noii Legi a Sanatatii

0
261

Noua Lege a Sanatatii prevede doua tipuri de asigurari de sanatate, care vor intra in vigoare din 2012 dupa ce legea va fi aprobata. Pe de o parte sunt asigurarile obligatorii, care acopera un pachet minim garantat de servicii medicale, si de cealalta parte, cele suplimentare, care pot porni de la cativa euro si pot atinge suma de 50 de euro pe luna.

Valoarea contributiilor pentru asigurarile de sanatate obligatorii nu se va schimba dupa ce noua lege va deveni functionala. Noutatea este ca ele vor trece la asiguratorii privati, ce vor lua locul actualelor case de asigurari de sanatate.

in prezent, cei care platesc contributie la sanatate sunt pensionarii cu venituri peste 740 de lei si salariatii. in cazul salariatilor, angajatorul plateste 5,2% din venitul brut impozabil si 5,5 % i se retine angajatului. De asemenea, persoanele fara venituri ar trebui sa achite lunar la sanatate suma de 37 de lei.

Pachetul de baza va cuprinde, potrivit estimarilor expertilor, consultatii la medicul de familie, trimiteri catre specialisti pentru investigatii, prescrierea de tratamente, eliberare de retete, monitorizarea sarcinii si servicii de preventie si consiliere privind alimentatia.

Pentru plata serviciilor care nu sunt incluse in pachetul de baza exista posibilitatea platii pe loc a sumei aferente serviciului sau se incheie asigurari suplimentare, unde asiguratorii privati vor intra in concurenta si vor concepe mai multe tipuri de polite, in functie de nevoile clientului.

Articolul precedentNoi abordari in tratamentul depresiei
Articolul următorCOPAC: Reforma in sanatate trebuie adoptata prin referendum