Federația SANITAS va picheta, joi, Guvernul, continuând seria manifestațiilor începute încă din toamna anului trecut, după cum a anunțat organizația sindicală.

„Membri SANITAS, salariați din Sănătate și Asistență Socială, vor fi mâine în stradă pentru a susține revendicările noastre la care nu vom renunța cu atât mai mult cu cât aceeași reprezentanți ai coaliției de guvernare de astăzi, aflați anul trecut tot în poziții de conducere la nivelul Guvernului României, ne-au garantat în octombrie 2020 acordarea drepturilor revendicate. Mai mult decât atât, mâine vom manifesta pentru reluarea dialogului social real astfel încât, noile teme cu impact major asupra veniturilor salariaților din sistemul bugetar, lansate în spațiul public în ultima săptămână, să poată fi dezbătute și negociate într-un cadru firesc, democratic, legiferat în România, putând în consecință să se transforme în decizii unanim acceptate și corect reglementate!”, se arată într-un comunicat al SANITAS.

În același comunicat se precizează că Federația SANITAS va continua să își manifeste nemulțumirea în stradă atâta timp cât asaltul asupra sistemelor pe care le reprezintă și asupra salariaților pe care îi apără „va continua într-un mod agresiv, netransparent și imoral”.

„Atragem atenția guvernanților care au ales să comunice cu organizațiile sindicale doar prin declarații publice, anulând astfel principiile dialogului social și dreptul salariaților la informare și apărare, că riscăm declanșarea unei avalanșe de reacții spontane, incontrolabile ale angajaților din Sănătate și Asistență Socială care ar putea periclita întregul efort de stopare a pandemiei de COVID-19 și ar putea aduce cele două sisteme în colaps!”, potrivit reprezentanților organizației sindicale.