Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că în perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până luni, 25 ianuarie, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 857.479 persoane din etapa a II-a de vaccinare. Din acest total, 351.977 sunt adulți peste 65 ani, 193.557 sunt persoane cu afecțiuni cronice și 311.945 sunt angajați din domenii esențiale.

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:

– individual direct în platformă – 339.899 de persoane

– prin intermediul medicilor – 154.801 de persoane

– telefonic, prin Call Center – 98.070 de persoane

– prin intermediul angajatorului – 264.709 de persoane din domenii esențiale