Peste 2,4 milioane de elevi se întorc luni la școală

0
346

Peste 2,4 milioane de elevi se întorc luni, 8 februarue, la școală, după o perioadă îndelungată în care unitățile de învățământ au fost închise.

Aerisirea periodică a sălilor de curs, înainte de începerea orelor, în pauze și la finalul programului, păstrarea distanței de cel puțin 1 metru între copii la cursuri, purtarea măștilor de protecție, igiena riguroasă a mâinilor sunt doar câteva dintre măsurile obligatorii care trebuie respectate în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În ceea ce privește scenariile în care se deschid școlile luni, dintre cele 3.181 de localități din România, 149 sunt în prezent în scenariul roșu, 903 în scenariul galben, iar restul în scenariul verde.

Conform scenariului, copiii vor merge astfel la școală:

În scenariul verde (incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori) merg în unitățile de învățământ toți preșcolarii şi școlarii, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

În scenariul galben (incidență în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori) participă zilnic, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, toți preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie. De asemenea, în scenariul galben participă zilnic, în sistem on-line, elevii din celelalte clase sau ani de studiu.

În scenariul roșu (incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori) participă zilnic toți preşcolarii şi elevii din învăţământul primar și participă zilnic, în sistem on-line, elevii din celelalte clase/ sau ani de studiu.

În sistemul online pot continua școala personalul didactic din cadrul unităților de învățământ aflat în grupa de risc, dar și preșcolarii și școlarii aflați într-o grupă de risc.

 

Articolul precedentRaed Arafat, despre posibilitatea creșterii numărului de cazuri de COVID-19 după deschiderea școlilor
Articolul următorA decedat un alt pacient aflat la Pavilionul V „Matei Balș” în timpul incendiului