Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a intalnit in data de 25 iunie 2012, la sediul Primariei cu o delegatie din Republica Populara Chineza, condusa de presedintele Asociatiei Spitalelor din Beijing, Wang Zhiyan si vicepresedintele Asociatiei Nationale de ingrijire a Copilului si Maternitate, Li Changming, alaturi de alti manageri de spitale din Beijing.

in cadrul acestei intalniri s-a stabilit incheierea unui viitor parteneriat privind schimbul de experienta la nivelul personalului medical intre doua spitale aflate in administarea Municipalitatii, Spitalul Foisor si Spitalul Coltea si spitalele din Beijing.
Astfel, delegatia chineza a vizitat mai multe sectii ale spitalelor Coltea si Foisor: zona de radioterapie, sectia de imagistica si laboratorul clinic la Spitalul Coltea, iar la Spitalul Foisor le-a fost prezentat modul de functionare a Registrului National de Proteze.
a€™a€™Ne dorim sa venim in Romania, in primul rand pentru ca intre tarile noastre exista o prietenie de mai bine de 60 de ani si am avut si avem experiente similare. Asa cum am vazut astazi, Beijingul si Bucurestiul se confrunta in foarte multe situatii, cu probleme similare. Pe de alta parte, ne intereseaza opinia dumneavoastra ca medic si ca Primar al Bucurestiului si felul in care reusiti sa administrati spitalele pe care le aveti in subordine. Din acest motiv sunt convins ca acest parteneriat este extrem de util pentru ambele partia€™a€™, a declarat presedintele Asociatiei Spitalelor din Beijing, Wang Zhiyan.

in urma acestei vizite, managerii spitalelor Coltea si Foisor au fost invitati la Beijing pentru definitivarea parteneriatului.

Mai multe informatii despre acest subiect aflati pe www.comunicatemedicale.ro