Pacienţi COVID-19 din Bucureşti, la unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Sf. Parascheva” din Iaşi

0
91

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, Florin Roşu, a declarat, vineri, că unitatea mobilă de Terapie intensivă care a fost adusă de la Botoşani devine operaţională, printre primii pacienţi care urmează să fie internaţi în cursul acestei zile fiind şi persoane din Bucureşti.

Dr. Florin Roşu a precizat că Unitatea Intensivă Mobilă este dotată cu aparatură de ultimă generaţie şi va putea îngriji 12 pacienţi.

„Aşa cum am promis, în mai puţin de două săptămâni am operaţionalizat Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. Am avut sprijinul autorităţilor locale. (…) Astăzi vom începe activitatea. Personalul medical este asigurat, inclusiv liniile de gardă sunt stabilite. Vom admite pacienţi din Iaşi şi, mai mult decât atât, vom ajuta şi celelalte zone ale ţării. Vom îngriji inclusiv trei pacienţi care urmează să vină de la Bucureşti. Mai mult ca sigur această unitate este o gură de oxigen pentru sistemul de sănătate ieşean şi pentru sistemul de sănătate în general. Iaşiul a susţinut tot timpul şi celelalte zone ale ţării care în anumite perioade au fost mai afectate de pandemie pentru a îngriji şi pacienţi din toate zonele ţării”, a afirmat Florin Roşu.

Ad in title

La sfârşitul lunii martie, Unitatea Intensivă Mobilă a fost adusă la Iaşi după ce a stat o perioadă la Spitalul Judeţean Botoşani. Ea este amplasată în incinta Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”.

Unitatea Intensivă Mobilă a fost adusă la Iaşi din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în stare gravă care necesită terapie intensivă.

Articolul precedentGermania va înăspri legislaţia sanitară în lupta împotriva COVID-19
Articolul următorFranța: Persoanele sub 55 de ani, imunizate cu prima doză AstraZeneca, vor face rapelul cu un vaccin diferit