Pacientă de 18 ani în stare critică, transferată aeromedical de la SCJU Craiova la Floreasca pentru terapie ECMO

0
63

O tânără de 18 ani, aflată în stare critică și internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a fost transportată pe cale aeriană, în noaptea de 25 spre 26 iulie, la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), unde urma să beneficieze de tratament specializat prin terapie ECMO. Transferul a fost efectuat cu un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, potrivit informațiilor publicate de unitatea medicală pe pagina sa de Facebook.

Transferul a fost realizat după ce echipa multidisciplinară ECMO a Spitalului Floreasca s-a deplasat la Craiova pentru evaluarea pacientei, inițierea terapiei ECMO și stabilizarea acesteia înaintea transportului.

Pe întreaga durată a zborului, pacienta a fost monitorizată permanent de echipa medicală, iar după aterizare a fost preluată în centrul specializat ECMO al Spitalului Clinic de Urgență București.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova subliniază că transferul reprezintă rezultatul colaborării dintre unitățile medicale și serviciile de urgență, într-un caz în care intervenția rapidă și coordonarea echipelor medicale au fost esențiale.

„Pentru echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, astfel de momente arată cât de importantă este colaborarea dintre spitale și serviciile de urgență atunci când fiecare minut poate face diferența”, transmite unitatea medicală.

Potrivit spitalului, organizarea rapidă a transferului și cooperarea dintre toate echipele implicate au permis ca pacienta să ajungă într-un timp scurt într-un centru cu expertiză în tratarea unor astfel de cazuri.

Misiunea a fost coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență și UPU-SMURD București, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.

ECMO (oxigenarea extracorporală cu membrană) este una dintre cele mai complexe metode de susținere a funcțiilor vitale, utilizată în cazul pacienților aflați în stare critică, atunci când inima sau plămânii nu mai pot asigura funcțiile necesare organismului.

Articolul precedentNegocierile privind legea salarizării continuă pentru obținerea unor modificări importante, anunță FSSR
Articolul următorRogobete: Amendamentul pentru deblocarea angajărilor în spitale, aprobat în Comisia pentru Sănătate