Organizaţia Panamericană pentru Sănătate: Numărul cazurilor de COVID-19, în creştere în Americi

0
117

Numărul cazurilor de COVID-19 este din nou în creştere în Americi, numeroase ţări abandonând măsurile impuse în timpul pandemiei, precum purtarea măştii de protecţie şi distanţarea socială şi multe înregistrând rate scăzute de vaccinare, a declarat, miercuri, Organizaţia Panamericană pentru Sănătate (PAHO), informează Reuters.

Numărul cazurilor din Americi a crescut cu 27,2% săptămâna trecută comparativ cu cea precedentă, determinată în principal de o creştere a numărului de cazuri de infectare în Statele Unite, conform PAHO.

Peste jumătate dintr-un total de 918.000 de cazuri de infectare au fost înregistrate în America de Nord, numărul cazurilor din SUA înregistrând o creştere cu 33%, până la 605.000 în ultima săptămână. Numărul cazurilor de infectare în America de Nord a crescut în ultimele şapte săptămâni.

Directorul PAHO, doctor Carissa Etienne, a remarcat că multe ţări şi guverne locale renunţă la măsurile de protecţie împotriva virusului şi au redeschis graniţele după o perioadă de scădere a numărului de cazuri de infectare.

„Masca şi distanţarea socială ne-au servit bine de la începutul pandemiei şi sunt încă măsuri valabile pentru reducerea transmiterii virusului”, a spus directorul PAHO, adăugând că guvernele ar trebui să fie pregătite să extindă aceste măsuri ori de câte ori există o creştere a numărului de cazuri de infectare sau a deceselor.

Prea multe persoane continuă să fie în pericol deoarece doar 14 dintre cele 51 de ţări şi teritorii din Americi au atins obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de vaccinare a 70% din populaţia lor, a adăugat Etienne în timpul unei conferinţe de presă.

PAHO a declarat că numărul noilor cazuri de infectare cu COVID-19 şi a deceselor în regiune a crescut constant în ultimele patru săptămâni, peste 3.500 de decese fiind raportate săptămâna trecută.

America Centrală a înregistrat cea mai mare creştere procentuală a numărului de cazuri, infecţiile crescând cu 80%. În Brazilia, a doua cea mai populată ţară din Americi, numărul cazurilor de infectare a crescut cu 9%, până la 120.000.

„Este timpul să facem un bilanţ al acestor cifre şi să acţionăm. COVID este din nou în ascensiune în Americi”, a spus Etienne. „Adevărul este că acest virus nu va dispărea prea curând”, a adăugat ea.

Autorităţile sanitare din Statele Unite iau în considerare extinderea eligibilităţii pentru a doua doză de rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 la persoanele cu vârste sub 50 de ani în contextul unei creşteri constante a numărului de cazuri, de trei ori peste cifra de luna trecută.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA a autorizat la sfârşitul lunii martie o a doua doză de rapel a vaccinurilor de la Moderna şi Pfizer/BioNTech pentru persoanele de 50 de ani şi peste această vârstă, citând date care arată reducerea imunităţii şi riscurile prezentate de variantele Omicron ale virusului.

„În ceea ce priveşte o a patra doză pentru cei sub 50 de ani, acest lucru va necesita o acţiune din partea FDA şi purtăm discuţii în acest sens”, a declarat, miercuri, directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, Rochelle Walenksy.

Numărul cazurilor a crescut constant în ultimele cinci săptămâni, a spus Walensky într-un briefing la Casa Albă, media actuală pe şapte zile a cazurilor zilnice înregistrând o creştere cu 26% comparativ cu săptămâna precedentă, la 94.000 de cazuri pe zi, existând de trei ori mai multe cazuri în ultima lună. Media pe şapte zile a spitalizărilor a crescut cu 19%, până la aproximativ 3.000 pe zi, iar media deceselor a fost de 275 pe zi, a spus ea.

„Desigur, trebuie să ne amintim că fiecare persoană pe care am pierdut-o din cauza COVID-19 este o tragedie şi aproape 300 de decese pe zi sunt în continuare mult prea multe”, a declarat Walensky.

Articolul precedentSCJU Târgu Mureş: Intervenţie dificilă de excizie a unei tumori de 12 kilograme, de la un pacient de 42 de ani
Articolul următorMăştile de protecţie nu vor mai fi obligatorii în avioane şi spaţii publice închise în Grecia. De când se aplică măsura