Ordonanta privind concediile medicale ar putea ajunge la Curtea Constitutionala

0
447

Colegiul Medicilor din Romania si Coalitia Organizatiilor Bolnavilor Cronici din Romania au solicitat Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la ordonanta privind concediile medicale. Cele doua asociatii sesizeaza ca unele reglementari ale Ordonantei de Urgenta cu nr. 36/2010 privind modificarea si completarea OG 158/2005 privind concediile medicale si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate sunt neconstitutionale. „Efectuarea acestui controlpolitienescal prezentei asiguratilor aflati in incapacitate temporara de munca la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata de catre organele de politie, in conditiile in care nu exista nici un fel de garantii legale de natura sa asigure evitarea unor abuzuri, aduc atingere dreptului la integritatea psihica a persoanei respective. Putem imagina nenumarate situatii in care persoana respectiva, bolnava fiind, din motive neimputabile (imobilizare la pat, pierderea cunostintei, parasirea de urgenta a domiciliului pentru scurte perioade de timp pentru procurarea de medicamente etc) nu este prezenta permanent la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata. Permanenta teama de a nu fi gasita de catre organele de control creeaza persoanei respective o stare de tulburare care ii afecteaza integritatea psihica”, se arata in motivarea actiunii Colegiului Medicilor din Romania si Coalitiei Organizatiilor Bolnavilor Cronici din Romania. De asemenea, Prof. Alina Sirca a sesizat in nume propriu aceeasi institutie cu privire la ordonanta care reglementeaza concediile medicale. „Sunt incalcate grav drepturi si libertati fundamentale ale omului, practic se instituie principiul periculos, de sorginte totalitara, al limitarii severe al dreptului de libera circulatiei si al arestului la domiciliu, arest cosmetizat sub forma la fel de grava „arest pe caz de boala”, decis printr-o masura pur administrativa, in absenta totala a controlului vreunei instante de judecata”, scrie in cerere Prof. Sirca.

Articolul precedentTanara in stare grava transportata cu avionul SMURD
Articolul următorTransplantul de cornee | Operatia de transplant de cornee