ONU: Poluarea provoacă încălcări ale drepturilor omului și 9 milioane de decese premature pe an

0
968

Un raport de mediu al ONU publicat marţi, arată că poluarea produsă de state şi companii provoacă mai multe decese la nivel global decât pandemia de COVID-19, relatează Reuters.

În acest context, ONU cere o „acţiune imediată şi ambiţioasă” pentru a interzice unele substanţe chimice toxice.

Raportul arată că poluarea cu pesticide, materiale plastice şi deşeuri electronice provoacă încălcari pe scară largă ale drepturilor omului, precum şi cel puţin 9 milioane de decese premature pe an, iar această problemă este în mare măsură ignorată.

Pandemia de COVID-19 a provocat aproape 5,9 milioane de decese, conform datelor Worldometer.

„Abordările actuale pentru gestionarea riscurilor reprezentate de poluare şi substanţele toxice eşuează în mod clar, rezultând în încălcări la scară largă ale dreptului la un mediu curat, sănătos şi durabil”, scrie autorul raportului, David Boyd, raportor special al ONU.

Documentul urmează să fie prezentat luna viitoare la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a declarat un mediu curat ca fiind un drept al omului.

Raportul, postat marţi pe site-ul Consiliului, solicită interzicerea polifluoroalchilului şi perfluoroalchilului, substanţe chimice utilizate în produsele de uz casnic, precum vasele antiaderente pentru gătit, care favorizează apariţia cancerului şi sunt considerate „substanţe chimice pentru totdeauna” pentru că nu se descompun în mod natural.

Documentul recomandă, de asemenea, curăţarea zonelor poluate şi, în cazuri extreme, chiar posibila relocare a comunităţilor afectate – multe dintre ele sărace, marginalizate şi indigene – din aşa-numitele „zone de sacrificiu”. Termenul, folosit iniţial pentru a descrie zonele de testare nucleară, a fost utilizat în raport pentru a include orice locaţie contaminată puternic sau devenită nelocuibilă din cauza schimbărilor climatice.

Articolul precedentMinistrul Sănătăţii, despre infecţiile asociate asistenţei medicale
Articolul următorPrimul laborator de homeostază din nord-vestul ţării, pus în funcțiune la UMF ”Iuliu Haţieganu”