Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care efectuează o misiune în China, a declarat, vineri, că este prea devreme pentru a trage vreo concluzie dacă noul coronavirus SARS-CoV-2 îşi are originea în această țară, notează AFP.

„Toate ipotezele sunt pe masă. Este clar prea devreme pentru a ajunge la o concluzie legată de locul unde a apărut acest virus, în China sau în afara Chinei”, a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă în cadrul organizaţiei, Michael Ryan, într-o conferinţă de presă la Geneva.

„Există diferite observaţii ştiinţifice în diverse părţi ale lumii”, a continuat el, „este un puzzle uriaş şi nu poţi avea o imagine de ansamblu uitându-te la una dintre cele 10.000 de piese ale unui puzzle”.

O echipă de experți ai OMS a sosit pe 14 ianuarie la Wuhan pentru a începe investigarea originilor noului coronavirus ucigaș, primele cazuri fiind detectate la sfârșitul anului 2019 în acest oraș din centrul Chinei.

Membrii misiunii au fost conduși, imediat după sosire, la un hotel, pentru a sta în carantină două săptămâni. Între timp, aceștia lucrează de la distanță și, imediat ce vor ieși din carantină, se vor putea deplasa în diverse locuri și întâlni contactele lor din China.

Beijingul a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că virusul ar fi apărut în afara frontierelor Chinei.

Până în prezent a ucis peste două milioane de persoane în întreaga lume, a infectat zeci de milioane şi a afectat grav economia mondială.

„Echipa noastră este pe teren, munca cu colegii noştri chinezi merge bine. Examinăm datele”, a spus Michael Ryan. „Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar considerăm că facem unele progrese şi sperăm să continuăm astfel în interesul sănătăţii publice şi al viitorului”, a subliniat responsabilul OMS.